Caută
Close this search box.

PNL și USR cer demisia Gabrielei Firea, dar și închiderea companiilor municipale

Partidul Național Liberal și Uniunea Salvați România cer demisia primarului general al Capitalei, dar și suspendarea activității companiilor municipale nou înființate.

Astfel, preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Bușoi i-a cerut, vineri, primarului general suspendarea de urgenţă a activităţii companiilor municipale în urma deciziei instanţei. Liberalul solicită demisia primarului general şi a consilierilor care au votat pentru înfiinţarea companiilor.

„PNL Bucureşti salută decizia instanţei de a anula hotărârea de Consiliu prin care se înfiinţează cele 22 de companii municipale. PNL Bucureşti cere de urgenţă doamnei primar general şi administraţiei plus celor care sunt astăzi responsabili în aceste companii suspendarea de urgenţă a activităţii companiilor, urmând ca aceste companii, conform legii, să fie desfiinţate”, a afrmat Cristian Buşoi, într-o conferinţă de presă, citat de Mediafax.

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, vineri, că Gabriela Firea trebuie să îşi dea demisia din funcţia de primar general al Capitalei, susţinând că aceasta a sacrificat interesul Bucureştiului pentru mize personale pe care instanţa a decis joi că sunt ilegale.

„Rezultatul şi decizia de ieri (joi – n.r.) a instanţei arată că ilegalitatea nu poate continua la nesfârşit în Primăria Municipiului Bucureşti şi ceea ce s-a întâmplat ieri este de fapt rezultatul a doi ani şi jumătate de eforturi extraordinare ale colegilor noştri consilieri de la municipiul Bucureşti. (…) În acest moment avem o decizie clară a instanţei care spune că Gabriela Firea a aruncat Bucureştiul într-o aventură iresponsabilă prin care a fost tocat jumătate de miliard de euro. În acest moment considerăm că Gabriela Firea trebuie să îşi dea demisia şi cerem expres acest lucru. Gabriela Firea a sacrificat interesul Bucureştiului, Capitalei României, pentru nişte mize personale pe care instanţa a decis definitiv că sunt ilegale şi nu pot fi în interesul acestui oraş. Este un rezultat care arată că USR îşi respectă mandatul”, a afrmat preşedintele USR, Dan Barna, în cadrul unei conferinţe de presă.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a companiilor municipale ale Primăriei Capitalei, în urma unui proces iniţiat de USR Bucureşti în 2017, decizia fiind definitivă, a anunţat, joi, preşedintele USR Bucureşti, Roxana Wring.

Citește și: Viorica Dăncilă îl acuză pe Iohannis: Blochează activitatea Guvernului VIDEO

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că cele 22 de Companii Municipale sunt legale, în ciuda deciziei Curţii de Apel Bucureşti, care spune că aceste societăţi ar fi trebuit înfiinţate cu votul a două treimi din Consiliul General al Municipiului, şi nu cu majoritate simplă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri