Caută
Close this search box.

Protest la Termocentrala Mintia. Angajații cer prezența Vioricăi Dăncilă

Viorica Dăncilă

Aproximativ 150 de angajaţi de la Termocentrala Mintia au demarat un protest, miercuri dimineaţă, nemulţumiţi că Ministerul Energiei a anunţat că se va trece pe gaz, în timp ce Guvernul anunţase anterior că va fi păstrată funcţionalitatea pe cărbune. Lucrul nu este întrerupt.

Potrivit reprezentanţilor sindicatului de la Termocentrala Mintia, angajaţii din schimbul al treilea şi din schimbul întâi, aproximativ 150 de persoane, protestează, miercuri dimineaţă, în sala de comandă a termocentralei şi cer prezenţa premierului Viorica Dăncilă.

Oamenii spun că Guvernul anunţase anterior că termocentrala va funcţiona în continuare pe cărbune, în timp ce reprezentanţi ai Ministerului Energiei au anunţat că se va întrerupe funcţionarea pe cărbune şi se va trece la gaz.

Activitatea Termocentralei Mintia nu este întreruptă, ci este asigurată de o parte din personalul din schimbul al treilea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri