Caută
Close this search box.

PSD uită de măsurile promise în programul de guvernare

La foamea de bani care e acum, PSD-ul nu mai tine cont de ce a promis in programul de guvernare, oricât de mult s-ar lăuda”, a declarat, pentru PSNews, Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical (BNS).

Liderul de sindicat vorbește despre prevederea aflată în programul de guvernare al PSD, la capitolul ”Relaxare fiscală”, prin care salariile brute mai mici de 2.000 de lei pe lună urmau să fie scutite de plata impozitului pe venit, începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Chiar înainte de data de punere în aplicare a măsurii, președintele PSD, Liviu Dragnea, declara însă public că programul de guvernare nu va fi respectat, venind în schimb cu promisiunea unor deduceri în funcţie de nivelul de salarizare, în funcţie de nivelul de venituri şi în funcţie de numărul de copii.

”La final, efectul va fi aproape acelaşi”, promitea Dragnea.

În prezent însă, nivelul de taxare al salariilor mici din România este de departe cel mai mare din Uniunea Europeană, așa cum a declarat Dumitru Costin pentru PSNews, iar nivelul taxării muncii în România este dublu față de media Europei Centrale și de Est, așa cum reiese dintr-un studiu realizat de Deloitte.

În plus, punerea în aplicare a măsurii prevăzute în programul de guvernare nici măcar nu a fost adusă în discuție de către guvern, în dialogurile cu partenerii sociali.

Președintele BNS spune că ”nu s-a discutat nimic” până acum, între guvern și sindicate, legat de scutirea de impozitul pe venit a salariilor mai mici de 2.000 de lei.

La rândul său, preşedintele Confederaţiei Sindicale ”Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat pentru PSNews că guvernul nu a avansat până acum nici o posibilă dată, de la care măsura să poată fi pusă în aplicare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri