Caută
Close this search box.

Rectorul SNSPA: Interesele lui Liviu Dragnea nu corespund cu interesele acestei ţări

remus pricopie

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, afirmă că interesele lui Liviu Dragnea nu corespund cu interesele României, iar după ziua de marţi, „cea mai complicată pentru România din ultimii 29 de ani”, rămâne totuşi optimist.

„Rămân optimist. Ştim deja că interesele preşedintelui PSD, care deţine şi a treia funcţie în stat, nu corespund cu interesele acestei ţări.

Nu mai surprinde pe nimeni faptul că limitele constituţionale şi legale ale unor funcţii/instituţii publice sunt „reevaluate” periodic de Curtea Constituţională, ceea ce, încet, dar sigur, duce la modificarea Constituţiei României, prin interpretări şi reinterpretări succesive.

Nu se mai miră nimeni – ceea ce este foarte grav – că mandatul oficial al unor instituţii publice este înlocuit cu „mandatul de partid”.

A devenit ceva obişnuit să aflăm din presă – dacă aflăm – că la conducerea unei instituţii a fost numită o persoană care nu are nimic în comun cu domeniul de activitate al acesteia, dar care are o bogată activitate politică, economică şi/sau infracţională în Teleorman sau în”aria de acoperire” a decidenţilor din Teleorman.

Acesta este tabloul pe care îl văd în fiecare zi 96% dintre români, o bună parte a presei naţionale şi internaţionale, partenerii strategici, organizaţiile europene sau internaţionale care monitorizează evoluţiile democratice – sau mai puţin democratice – din România.(…)

Evident că fiecare român are dreptul să creadă, să susţină şi să reacţioneze în raport cu orice cauză doreşte, dar acţiunea politică trebuie să se desfăşoare în limitele legalităţii şi în concordanţă cu un proiect de ţară.

Prin urmare, interesul nostru nu poate fi să ne autoizolăm la periferia nedemocratică a lumii. După ziua de ieri, 13 noiembrie 2018, care, pentru România, într-adevăr, a fost cea mai complicată zi de 13 din ultimii 29 de ani, rămân optimist că cei 96% dintre români, aflaţi în România sau în diferite colţuri ale lumii, interesaţi de politică sau nu, vor găsi (vom găsi) o soluţie pentru ca această ţară să meargă mai departe, fără să amputăm viitorul copiilor noştri”, a scris Remus Pricopie pe contul său de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri