Vorbim despre regizorul Andrei Şerban, nume important al mişcării teatrale contemporane  şi despre recenta reluare a spectacolului cu piesa  Omul cel bun din Seciuan la Teatrul Bulandra, sala de la Grădina Icoanei. Mai întâi am căutat răspuns sau, de ce nu, răspunsuri la întrebarea, legată de întoarcerea periodică, chiar obsesivă a lui Andrei Şerban la lumea teatrală  a lui Bertold Brech şi, cu deosebire, la piesa Omul cel bun din Seciuan. Să fie oare, o atracţie de neânvins între oameni care au  gustat la cote înalte, ambrozia succesului şi, dotaţi de la natură cu sămânţa inovaţiei, poartă în ei şi geniul latent al comunicării perfecte? Eugen Berthold Friedrich Brecht  a fost un dramaturg, poet și regizor german inițial expresionist, întemeietor al instituției teatrale „Berliner Ensemble”, inițiator al „teatrului epic”, a promovat o nouă teorie și practică a teatrului, bazate pe efectul distanțării epice. A fost unul dintre cei care au revoluționat teatrul secolului XX după cum ne informează Wikipedia. Aceiaşi sursă ne spune despre Andrei Şerban că s-a născut la București ca fiu al fotografului Gheorghe Șerban și al profesoarei Elpis Șerban. A absolvit în 1968 IATC „I.L.Caragiale”, secția Regie, la clasa lui Radu Penciulescu. A debutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, s-a întors în București, remarcându-se cu montarea tragediei shakespeariene Iulius Cezar la Teatrul Bulandra. În 1971 a fost invitat de Ellen Stewart, directoarea companiei „La MaMa”, la New York. A revenit în Ramânia după evenimentele din decembrie 1989 ca director general al Teatrului Național din București.

Raul Kusak, Marin Giulia, Daniela Nane, Rodica Mandache, Catalin Babliuc, Serafim Profira, Manuela Ciucur, Ana Ularu, Adela Bengescu, Vlad Ivanov, Silvana Negruțiu

Continuăm prezentarea şi notăm că, Andrei Şerban  a început să fie, în ultimele decenii periodic, prezent în viaţa teatrală a Capitalei cu propuneri care au suscitat, de fiecare dată, polemici. Mai aprinse sau mai calme, polemicile au fost prezente, ca un fel de ştampilă breaking news a fiecărei montări semnate de Andrei Şerban. Idem s-au petrecut lucrurile şi cu Omul cel bun din Seciuan, spectacol pe care eu l-am văzut la invitaţia actriţei Manuela Ciucur, cea care este, pe scenă, una dintre zeităţile care veghează şi determină destinul personajului principal, interpretat de Ana Ularu cu o frenezie şi o risipă de energie greu de descris. Ana Ularu râde, plânge, cântă, dansează, mânuieşte cu dexteritate de acrobat incomode elemente de decor, se luptă cu beţe uriaşe de bambus, e ca o flacără vie, consumând, dăruind, interogând până la epuizare „trupul şi sufletul” prostituatei care are grijă de nevoile şi suferinţele semenilor. Ea poartă în suflet, ca o corolă a binelui îngemănat cu răul, toată frumuseţea femeii care prinde puteri nebănuite atunci când e vorba de supravieţuire în condiţii extreme şi declanşează, când e vorba de iubire, de maternitate, cele mai nebănuite forţe ale universului. Timp de trei ore, aproape fără respiro, actorii  interpretează impecabil această nebunie de  spectacol care aprinde gândurile, trimite săgeţi în trecutul  nostru recent, fragilizat de rănile lui încă proaspete. Nu a dispărut, fizic, generaţia care a acceptat dar a şi distrus comunismul, nu a plecat încă spre stele ca să lase locul liber pentru altă, tânără generaţie. Societatea nouă nu face încă reset ca să-şi continuie, spre viitor, drumul limpezit  de astă dată, de regrete şi de remuşcări. Oglinda în care se pot privi, deopotrivă,  bărbaţi şi femei, punându-şi întrebarea: e vremea admiraţiei sau a regretului, e ceţoasă…

Omul cel bun din Seciuan. Un spectacol îndelung gândit, şlefuit  cu maximă rigoare, oferit publicului actual ca o provocare  prin care regizorul verifică dacă, o parte din inovaţiile aduse în lumea teatrală de Brecht, cu o jumatate de secol în urmă, sunt de folos sau, s-au „topit” în tehnologia care a năvălit peste noi cu brutalitate, copleşindu-ne de-a dreptul.  Ar trebui, ca să respect la rândul meu efortul extraordinar depus de întreaga trupă a teatrului Bulandra, (nume faimos odinioară, faimos şi astăzi, când a devenit brand) să iau, rând pe rând, toate elementele componente ale acestul regal oferit de regizorul Andrei Şerban, însoţind cu argumente potrivite o analiză a scenografiei, a decorurilor, costumelor, light design-ul, să-i menţionez pe toţi, în ordinea în care sunt trecuţi în program, adăugând în dreptul fiecăruia, fără ezitare, calificativul, excelent …   Şi, partea leului revine actorilor,începând cu Ana Ularu, ambiţioasă şi voluntară, continuând cu Vlad Ivanov, fără reproş în toate ipostazele, un macho absolut fascinant, apoi Daniela Nane, frumoasă coz, tulburător de sexy, cele trei zeităţi, Manuela Ciucur, Mirela Gorea, Rodica Mandache, agile, purtând cu graţie povara divinităţii, schimbând cu maiastră ştiinţă tonuri şi tonalităţi şi tot aşa. Şi să mă opresc puţin şi spun că, peste tot se simte  prezenţa regizorului. El e „ochiul soacrei”  ascuns în căsuţele din fundalul scenei, el e privirea din umbră care acompaniază tristeţile tuturor personajelor, el e cel care i-a învăţat pe fiecare să mimeze bunătatea şi înţelegerea pentru a evidenţia, nimic altceva decât obiectul negociat, iubirea.  Sub toate formele ei, iubirea… Andrei Şerban s-a scuturat de scoriile trecutului dar bântuie cu nonşalanţă conştiinţele celor de 60+, într-un discurs despre prezent şi trecut, demontând prejudecăţi sau adâncindu-le … De ce, după patru ani de la premieră sala e neâncăpătoare, spectacolul sold out, de ce senzaţia de la finalul  spectacolului este aceiaşi ca la Piatra Neamţ în 1968, sau în 1975 la Teatrul La MaMa ?  Parţial, răspunsul se află în foia-program. „…Brecht a influenţat direcţia teatrului începând din secolul 20 până azi, el a revoluţionat scena pornind de la o idee-cheie: distanţarea, din care continuăm să ne hrănim în teatru. Cu toţii vorbim despre ea,  fără să ştim prea bine ce înseamnă„  Dar, răspunsul pe care îl căutăm se strecoară  printre vorbele lui Andrei Şerban  : „ cheia succesului este aceea – o spun în englezeşte – enjoy as much as you can and don’t believe in it one second. Adică…Bucură-te cât poţi de mult, dar să nu crezi în succesul tău nicio secundă.”. Eşti cineva şi eşti un nimeni. Suntem cu toţii foarte speciali, Dumnezeu ne-a făcut că niciunul nu semănăm unul cu altul şi chiar doi gemeni nu seamănă unul cu altul, fiecare e diferit, fiecare suntem foarte speciali şi, în acelaşi timp, în relaţie cu eternitatea suntem nimeni. Ce suntem? Deci, de a şti că eşti între special, între nimic şi absolut…”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 2 =