Caută
Close this search box.

Retragerea certificatului ORNISS este noua metodă de epurare în Poliţie

orniss

Zeci de polițiști au rămas fără certificatul care le permitea accesul la informații clasificate, iar după retragerea certificatului ORNISS (Oficiul Registrului National al Informațiilor Secrete de Stat) cei cu funcții de conducere au fost schimbați și puși la dispoziție, au declarat surse din ministerul de Interne.

Potrivit acestor surse, metoda retragerii certificatului a început să fie utilizată pe scară largă de la începutul anului 2018, fiind mult mai eficientă decât alte proceduri disciplinare care pot fi atacate, se aplică gradual și durează.

În schimb, retragerea certificatului acționează ca o ghilotină, fără ca polițistul în cauză să se poată apăra.

Retragerea se face la propunerea Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI), cunoscută și sub numele de „Doi și-un sfert”, după numele fostei unități de informații a Internelor, U.M. 0215).

DGIPI nu este obligat să motiveze decizia de retragere a accesului la informații clasificate în cazul unui polițist, iar ORNISS nu verifică pe fond solicitarea, ci execută o simplă formalitate.

”Nu sunt indicate motivele, nici articole din lege care stau la baza retragerii certificatului. Această informare vine secret de serviciu, nu este adusă la cunoștința persoanei vizate. Nu există nici o modalitate de apărare”, a declarat pentru G4Media.ro unul dintre polițiștii vizați de această acțiune.

Printre ultimii schimbați din funcții prin retragerea certificatului ORNISS se numără fostul prim-adjunct de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Daniel Marian Dragne, șeful Direcției Medicale, Iosif Marius Medruț, și șefa comisiei medicale de expertiză pe tot Ministerul de Interne.

Șeful de la sector 1 ar fi intrat și el în proceduri de revalidare a certificatului. În luna august, a fost schimbat din funcție, după retragerea certificatului, și șeful Direcției de Control intern, Cătălin Marius Moșneagu.

Moșneagu a atacat decizia la Curtea de Apel și a formulat o plângere penală împotriva șefului DGIPI, Mihai Cristian Mărculescu, pe care îl acuză de abuz în serviciu, fals și uz de fals.

Surse din poliție au declarat că Moșneagu s-a înscris în februarie 2018 la concursul pentru postul de șef al Direcției de Control intern, în ciuda recomandărilor de a nu participa, iar cu o zi înainte de concurs DIPI ar fi trimis o adresă de revalidare a certificatului.

Moșneagu ar fi câștigat concursul, dar la scurt timp i-a fost retras certificatul ORNISS, ceea ce a dus la schimbarea din funcție și punerea la dispoziție.

Direcția de control verifica, între altele, modul în care s-a sesizat poliția în cazul plăcuțelor anti-PSD și eventuale abateri disciplinare comise de polițiști în timpul violențelor din 10 august.

”Miza este să-și pună oamenii lor pentru a avea control deplin asupra Ministerului Afacerilor Interne și asupra dosarelor penale cu miză importantă, mulți dintre cei rămași fără certificat fiind ofițeri de poliție judiciară”, au mai explicat surse judiciare.

Potrivit acestora, ”în prezent, nu mai are curajul nimeni să se opună în interiorul sistemului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri