Caută
Close this search box.

Românii sunt cei mai săraci din Uniunea Europeană

sărăcie

A apărut un nou raport, în care România se află în fruntea clasamentului. Din păcate, vorbim despre topul celor mai săraci locuitori din Uniunea Europeană: românii.

Peste 1,5 milioane dintre români trăiesc cu mai puţin de trei euro pe zi. Înseamnă sub 15 lei, bani cu care poţi cumpăra două pâini, doi litri de apă şi jumătate de kilogram de carne de porc. Potrivit statisticilor, aceştia sunt consideraţi a fi cei mai săraci dintre europeni. Mai săraci chiar decât cei mai săraci europeni.

Lunar, aceste persoane au venituri mai mici de 400 de lei. 373 de lei de persoană, mai exact. Mai grav este că vorbim despre oameni care muncesc, dar şi aşa trăiesc cu mult sub limita traiului decent.

Oficial, numărul românilor consideraţi săraci trece de 5 milioane de persoane. În România sunt în jur de şase milioane de angajaţi, iar peste două milioane dintre ei sunt plătiţi cu salariul minim pe economie. Aceasta înseamnă 1200 de lei net, lunar.

Sărăcia este inegal distribuită în țară. Cele mai mari rate ale sărăciei s-au înregistrat în regiunile Nord-Est (36,1%), Sud-Vest Oltenia (34,2%) şi Sud-Est (31,2%), iar cea mai mică în București-Ilfov (10,2%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri