Caută
Close this search box.

Rusia dă târcoale exerciţiului NATO din largul costelor Norvegiei

Rusia s-a autoinvitat în felul ei la Trident Juncture, marele exerciţiu militar al NATO din apele teritoriale ale Norvegiei.

Un avion rusesc de patrulare maritimă strategică şi de luptă antisubmarin Tupolev-142 a survolat la o distanţă foarte mică nava USS Mount Whitney în largul Norvegiei, în timp ce NATO desfăşoară în regatul scandinav cel mai amplu exerciţiu militar defensiv al său după încheierea Războiului rece, relatează portalul specializat pe probleme militare 45enord.ca.

Echipajul multinaţional de pe USS Mount Whitney, nava amiral la exerciţiul aliat „Trident Juncture-18”, îşi făcea tocmai o fotografie de grup pe puntea vasului, în largul Norvegiei, când un Tupolev-142, datând din perioada sovietică, a apărut la tribord (bordul drept al navei).

„Acesta este un avion de patrulare maritimă pe distanţe lungi”, a explicat marina americană după acest episod, produs la 2 noiembrie, dar despre care s-a aflat abia sâmbătă. „Nu este prima dată când vedem unul, dar este pentru prima oară când l-am văzut cu ochiul liber”, a declarat un responsabil american, referindu-se la avionul rusesc.

Potrivit Radio Svoboda, este pentru prima oară în ultimii 30 de ani când un Tu-142 s-a apropiat la o distanţă atât de mică de o navă amiral (străină).

De la începutul exerciţiului „Trident Juncture”, la 25 octombrie în Norvegia, Kremlinul a încercat să-şi arate nemulţumirea faţă de aceste manevre, cele mai ample efectuate de Alianţa Nord-Atlantică de la încheierea Războiului rece, denunţând că acestea au loc în apropierea frontierelor sale.

Rusia, care a catalogat acest exerciţiu drept antirusesc, a avertizat că va exista o ripostă, iar survolul neaşteptat al avionului Tu-142, utilizat şi în scopuri de recunoaştere, pare să facă parte din răspunsul Mosovei.

USS Mount Whitney (nava comandant a Flotei a VI-a americane din Marea Mediterană), este a treia navă cea mai veche a Marinei SUA. După o serie de lucrări de modernizare, ea a fost dotată cu echipamente noi de telecomunicaţii, ceea ce o face probabil deosebit de interesantă în ochii ruşilor, consideră unii experţi.

Potrivit Ministerului Apărării rus, de fapt, două avioane Tupolev TU-142 au efectuat un zbor planificat de peste 12 ore, la 2 noiembrie.

„Toate zborurile aparatelor aviaţiei maritime ruse sunt efectuate strict în conformitate cu regulile internaţionale de utilizare a spaţiului aerian şi nu încalcă niciodată frontierele altor state”, a subliniat Ministerul Apărării al Rusiei, citat sâmbătă seara de agenţia de presă RIA Novosti.

Un răspuns

  1. Daca spoiala aia in care niste gugustiuci vor sa anihileze o „flota” de drosophila melanogaster stranse toate la gura ubui butoi de vin, este la maximul nivel creativ-militar „de dupa razboiul rece” si in legatura cu ce poate OTAN, as zice ca suntem cam .., in „fundul gol”, cu totii.
    „…Simtiri reci, harfe zdrobite, mici de zile, mari de patimi, inimi batrane, urate…”.
    Ce au facut pana acum cu ele si ce or sa faca in continuare, cu miliardele alocate de state inepte intru combaterea unui atac, potential inexistent dar creat si alimentat de presa marilor trusturi, ca si element de control si putere, va fi ce-a fost si mai mult decat atat.
    Inainte de 1989 Romania avea o armata oficiala de aproape 400.000 (soldati) si inca vreo 200.000 de rezervisti.
    Pe 10 decembrie 1989 Nicolae Ceausescu a semnat receptia ultimului sistem S300 livrat de Rusia si care urma sa asigure tarii noastre si sub totalul control operational, siguranta existentei ei, in continuare, ca stat independent si liber.
    A`propos, unde sunt sistemele S300 ale Romaniei pe care (la un nivel mult mai mic) Iranul l-ea asteptat 25 de ani?
    Am facut armata inainte de 1989 (pe termen lung, adica un an, sase luni si zece zile) intr-un regiment de elita al uneia din cele 4 armate ale acesei tari, careaia i-am jurat cu mana pe drapel, credinta si patriotism duse, daca Domnul vrea, pana la jertfa suprema.
    N-a fost cazul si m-am bucurat.
    Ma uit astazi la tara in care traiesc si nu ma vad (precum SOV), un „lup intre oi” ci ma vad ca pe un militar ponosit si cu capul in pamant, cu mainile legate la spate, jignit si umilit de aceasta minuscula gasca de mercenari care „cica” ar fi armata Romaniei.
    Ne-am incuscrit cu indivizi care ne dispretuiesc si vor doar sa ne foloseasca.
    Sfaturile, povetele si ordinele vin dintr-un singur sens.
    Cedarile politico – militare si perpetuul flux de numerar (la nivel de miliarde de euro) vin sa acopere, nu pacatul originar pentru care altii sunt resposabili ci doar pacatul precurviei politice, a neputintei galante, a diluarii si evaporarii substantei nationale.
    Cum se poate sa doresti sa fii, ca tara (existential) cand, de fapt tu esti doar o umbra.
    Rusia nu va ataca niciodata statul roman iar aici sa nu uitam ca dupa al 11-lea razboi ruso-turc, Rusia a oferit (prin osardia lui Pavel Kiseleff) celor doua principate (vezi Regulamentele Organice), prima forma de organizare constitutionala moderna.
    Rusia a retinut pentru ea doar Basarabia (poate in mod corect, poate nu).
    Dar, a inteles ca cele 2 provincii Tara Romaneasca si Moldova nu pot exista in interiorul Rusiei, ca reprezinta o alta etnie, limba si obiceiuri si care este mai bine sa se dezvolte independent.
    Despre manevrele OTAN pot doar sa-l citez pe Dumnezeul nostru: „Iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri