Caută
Close this search box.

SUA ridică baricade la graniţa cu Mexicul, pe măsură ce caravana cu imigranţi se apropie

sua

Sute de imigranţi din America Centrală care intenţionează să ceară azil în Statele Unite s-au îndreptat marţi spre Mexic, în timp ce armata americana a întărit măsurile de securitate, punând sârmă ghimpată şi ridicând baricade la graniţa cu Mexicul, relatează Reuters.

Circa 400 de imigranţi care s-au rupt de caravana principală din Mexico City au sosit marţi cu autobuzul în oraşul de frontieră Tijuana, potrivit unui martor al Reuters. Se aşteaptă ca grupurile mai mari să ajungă în zilele următoare, au declarat organizaţiile pentru drepturile omului.

Secretarul american al Apărării, Jim Mattis, a declarat miercuri că va călători în zona de frontieră, aceasta fiind prima sa vizită de când armata a anunţat că peste 7 000 de militari americani vor merge în zonă, în timp ce caravana formată în cea mai mare parte din imigranţi hondurieni şi-a continuat drumul prin Mexic.

Biroul vamal şi de protecţie a frontierelor americane (CBP) a transmis printr-un comunicat că va închide punctele de trecere a frontierei San Isidro şi Otay Mesa de lângă oraşul mexican Tijuana, pentru a permite Departamentului Apărării să instaleze sârma ghimpată şi să ridice baricade şi garduri. Tijuana situat în statul mexican Baja California, se află la capătul de vest al graniţei, la aproximativ 33 de kilometri de San Diego, California.

„CBP a fost şi va continua să se pregătească pentru potenţiala sosire a mii de persoane care se îndreptată spre graniţa Statelor Unite”, a declarat Pete Flores, directorul agenţiei de operaţiuni de teren din San Diego, invocând un „potenţial risc la adresa siguranţei şi securităţii”.

Administraţia Trump a luat o poziţie fermă împotriva caravanei, care şi-a început călătoria spre nord pe 13 octombrie şi s-a confruntat cu forţele de securitate din sudul Mexicului.

Vineri, Trump a semnat un decret prin care a suspendat efectiv acordarea de azil celor care trec ilegal graniţa, o mişcare care ar putea încetini drastic revendicările la porţile de intrare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri