Caută
Close this search box.

Tatăl fetei tâlhărite în Alba Iulia: ”Nenorociţi sunt ăștia care au dat legilea astea, de i-au scos afară”

Tatăl fetei care a fost tâlhărită într-un bloc din Alba Iulia afirmă că vinovați de ceea ce i s-a întâmplat fiicei lui sunt și cei care au promovat legea prin care agresorul a fost eliberat din pușcărie, ”Tudorel” sau ”Dragnea”.

Grigore Sava a declarat că, în opinia sa, cei care au făcut aceste legi sunt ”mai nenorociți” decât agresorul care aproape că i-a omorât fiica.

“Când am văzut imaginile, atunci în momentul respectiv îmi venea să stau, să fi fost cu individul ăla faţă în faţă, două minute. Nu doresc la nimeni să treacă prin ce am trecut noi. Individul, aia-i meseria lui. I-am văzut cazierul… Nenorociţi sunt ăștia care au dat legilea astea, de i-au scos afară. Sunt curios, să mergeți să-l întrebați pe Tudorel, să-i arătați, dacă o simți el ceva, când a primit lovitura fiica mea. Sau pe Dragnea, cine a votat, că nu fac politică. Dar nu se poate așa ceva. În ce țară trăim, să eliberezi infractorii ăștia.

Nenorocitul ăla, vă dați seama, e vinovat. În momentele astea îi consider mai nenorociţi pe ei decât pe ăla. Pentru că asta e meseria lui, de vagabond, a stat numai în pușcărie.”, a spus tatăl tinerei.

Victima, în vârstă de 20 de ani, suferă acum de episoade de amnezie, după atacul de sâmbătă.

”Noi am primit un telefon de la unchiul Denisei şi ne-a zis că e ceva în neregulă cu fata. Noi eram la ţară, la 70 de kilometri de aici, la părinți. Prima dată nu ne-am dat seama, știam că n-are ce să se întâmple. Am lăsat-o bine acasă, era totul în regulă. Am încercat să o sunăm, avea telefonul închis, nu răspundea, am sunat un vecin să meargă să bată la uşă, să vadă ce e cu ea. A deschis uşa, dar a spus că-i confuză, nu-și mai amintește nimic. Părea ca și drogată. Ne-am urcat în mașină noaptea, la 9 seara, am venit acasă, am găsit-o şi am găsit-o într-o stare confuză.” – a povestit tatăl ei despre noaptea în care a aflat că ceva s-a întâmplat cu fiica lui.

Acum, ea nu-și mai aduce aminte nimic din ziua de sâmbătă, cu excepția unor mici fragmente despre o vizită la un mall.

”Am refăcut filmul evenimentelor, să aflăm dacă i-a pus cineva ceva în cafea, în suc. Ea nu îşi mai amintea nimic din ziua de sâmbătă. Nici măcar ce a făcut dimineață. Îşi amintea doar că a fost în mall, că a fost cu prietenul la mall şi atât. Mă rog, că a fost și se uita la haine pe acolo. Acum pot să zic că fizic arată bine, moral e bine, dar să vedem. Pentru că nu-și aduce aminte. S-a uitat la imagini şi nu a avut nicio reacţie. Nu i-a venit să creadă că a păţit aşa ceva”, a declarat tatăl fetei agresate la Alba Iulia.

Sâmbătă, Nicolae Tiberiu Drăgoi a lovit cu furie studenta de 20 de ani, care şi-a piedut cunoştinţa, apoi i-a furat telefonul mobil şi a fugit de la faţa locului. El a fost prins, iar acum se află în arestul IPJ Alba unde stă pentru început închis pentru 30 de zile.

Individul a fost eliberat din închisoare înainte de termen, în urmă cu doar două luni.

Înainte să iasă din penitenciar, bărbatului îi fusese refuzate două cereri de eliberare condiţionată pentru că a fost violent în închisoare. La eliberarea în baza legii recursului compensatoriu nu a contat deloc ca deţinutul e un pericol pentru societate.

Când a atacat-o, pe tânăra din Alba Iulia, Nicolae Tiberiu Drăgoi nu se afla sub supravegherea autorităţilor statului, deşi se ştia că este extrem de violent.

Individul a fost eliberat din închisoare după ce a beneficiat de o reducere a pedepsei de 9 luni – ca urmare a legii recursului compensatoriu. Înainte să fie lăsat pe străzi printre oameni nevinovaţi bărbatul nu a fost evaluat.

Mai mult decât atât, nu a contat că judecătorii îi refuzaseră două cereri de eliberare condiţionată din cauza faptului că a avut un comportament brutal în penitenciar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri