Fostul premier și actualul preşedinte al PRO România,Victor Ponta, a declarat că poartă discuţii cu alţi politicieni, inclusiv din PSD, dar a subliniat că în partidul pe care îl conduce „nu au loc baronii, Oprişanii”, potrivit Agerpres.
„Şi chiar dacă aduc voturi, chiar dacă au putere locală, nu vrem, noi avem un proiect pe termen lung, nu ne trebuie voturi mâine. (…) Eu cel puţin, la PSD, am fost odată îngropat de baronime, nu vreau să fac de două ori aceeaşi greşeală, dar în rest oameni care au activitate politică, care au experienţă, care au capacitate politică, de principiu sunt bineveniţi, însă nu vreau să tragem noi de cineva. Poate se conving ei cu timpul că ce le-am spus în iunie 2017 din păcate s-a dovedit adevărat. Dacă eu credeam că PSD-ul, în interior, în conducere, în CEx, se poate reforma, nu plecam din PSD, că pe mine domnul Dragnea nu a avut curaj să mă supună chiar la vot la excludere, dar mi-am dat seama că direcţia e total greşită şi că, sigur, se va alege praful şi din guvernare şi din activitatea parlamentară şi din PSD. Uitaţi-vă care e criteriul, după episodul de ieri PSD e mult mai slab, Dragnea e mult mai puternic. Eu am acţionat întotdeauna invers, am preferat să fie partidul de guvernare pe care l-am condus cât mai puternic, Guvernul cât mai bine pregătit, chiar dacă am avut eu de pierdut din chestia asta şi cred că am procedat corect”, a mai declarat Ponta.