Caută
Close this search box.

USR cere demisia şefei ANSPDCP pentru că ameninţă presa

dan barna

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, consideră că şefa Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), Ancuţa Gianina Opre, trebuie să demisioneze, pentru că „ameninţă presa cu intimidări în stil mafiot”, după ce instituţia respectivă a solicitat Rise Project să divulge identitatea surselor în cazul informaţiilor despre Tel Drum.

Totodată, Barna susţine că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, încearcă să intimideze presa.

„Liviu Dragnea, prin lacheii săi PSD din fruntea instituţiilor statului, încearcă să îi intimideze pe cei de la Rise Project şi să îi oprească din a mai scoate la iveală mizeriile din #TeleormanLeaks.

Vrea să-i intimideze pe procurorii şi judecătorii care se ocupă de dosarele lui, vrea să-i intimideze pe românii care denunţă hoţia şi abuzurile cu lacrimogene şi bastoane, iar acum a venit rândul presei.

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPCP) cere jurnaliştilor de la RISE Project să divulge identitatea surselor care le-au oferit acestora informaţiile din #valiza, sub ameninţarea unor amenzi cât prejudiciul din Teldrum. (…) Şefa ANSPDCP trebuie să demisioneze! Este urmărită penal pentru abuz în serviciu, acea infracţiune pe care PSD-ALDE au încercat în ultimii 2 ani să o scoată din vocabularul colectiv şi din lege. Iar acum ameninţă presa, cu intimidări în stil mafiot!”, a scris Dan Barna într-o postare pe Facebook.

Platforma Rise Project a anunţat că a intrat în posesia unei „valize cu informaţii esenţiale din interiorul corporaţiei Tel Drum”, firmă despre care se spune că ar avea legături cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, documente la care procurorii DNA n-ar fi avut acces. Potrivit jurnaliştilor de la Rise Project, valiza ar fi fost găsită în zona rurală din Teleorman, pe proprietatea unui localnic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri