Caută
Close this search box.

Washington – George Maior a lansat cartea „Primul spion american: Eroismul tragic al lui Frank Wisner”

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a lansat, la Washington, în calitate de autor, volumul “Primul spion american: Eroismul tragic al lui Frank Wisner” (America’s First Spy: The Tragic Heroism of Frank Wisner), anunță un comunicat de presă al Ambasadei Române în SUA.

Evenimentul a beneficiat de prezenţa unor distinşi membri ai administraţiei americane, ai corpului diplomatic, jurnalişti, exponenţi ai mediului academic, ai think-tankurilor americane, foşti oficiali din comunitatea de informaţii a Statelor Unite ale Americii, precum şi membri ai comunităţii româneşti. Au participat, de asemenea, membri ai familiei eroului cărţii, inclusiv fiul acestuia, Frank Wisner II, fost subsecretar american al apărării şi ambasador SUA în India, Egipt, Filipine şi Zambia.

„”America’s First Spy” spune povestea lui Frank Wisner, legendă a spionajului american şi unul dintre primii occidentali care au anticipat Războiul Rece. Wisner a avut viziunea şi curajul de a preveni Washingtonul în legătură cu ameninţarea sovietică pe când SUA şi URSS erau încă aliaţi, fiind martor la evoluţiile dramatice din Bucureşti de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Prin mijloace de propagandă anticomunistă precum Radio Europa Liberă sau prin încercări directe – uneori reuşite şi alteori nu – de a răsturna regimuri comuniste din întreaga lume, Frank Wisner a scris o pagină importantă a istoriei americane, ale cărei consecinţe sunt resimţite şi în prezent”, se arată în comunicat.

Ambasadorul George Cristian Maior a decrat că volumul este unul la care ţine foarte mult din cel puţin două motive: „Este o parte a istoriei României şi a istoriei Statelor Unite, într-o perioadă de timp foarte complicată şi tumultoasă şi este o carte despre un personaj extraordinar, un profesionist al intelligence-ului, care a fost martor şi actor în aceea perioadă”.

Cartea surprinde momentul sosirii la Bucureşti, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial după ce România s-a alăturat aliaţilor în lupta împotriva regimului nazist, a lui Frank Wisner, unul dintre pionierii CIA.

Frank Wisner a fost trimis ca reprezentant al OSS (Office of Strategic Services) la București cu misiunea de a repatria piloții americani prizonieri de război capturați în timpul marilor bombardamente de la Ploiești. SUA erau în alianță cu Uniunea Sovietică la acel moment, iar Wisner a reușit cu succes să îi repatrieze. Aceasta a fost partea cea mai simplă a misiunii sale, deoarece în România piloții au fost foarte bine tratați ca prizonieri de război”, a afirmat George Cristian Maior.

Potrivit lui Maior, istoria are multe surprize. „Unele dintre ele se referă la ciclurile sale care ar putea fi negative din când în când. Dezbatem acum, de exemplu, interferenţa Rusiei în unele societăţi din Europa şi chiar în puternica societate americană. Trebuie să avem mecanismul şi capacitatea de a înţelege propaganda, de a o contracara instituţional şi la nivelul societăţii şi de a încerca să o stopăm”, a afirmat George Cristian Maior.

El le-a mulţumit celor prezenţi pentru participarea la lansare, în special familiei sale care l-a sprijinit, soţia şi fiica sa fiind prezente, colaboratorilor care au contribuit la realizarea acestei cărţi. De asemenea, ambasadorul român i-a mulţumit călduros unuia dintre fii eroului cărţii, Frank Wisner Jr. „Este un bun prieten care m-a încurajat într-o perioadă în care eram sceptic cu privire la posibilitatea publicării volumului în SUA. Încurajările sale au contat mult pentru mine”, a spus George Maior.

Ambasadorul român la Washington a precizat că volumul său reprezintă şi o contribuţie la dezbaterea care va avea loc anul viitor, cu ocazia trecerii a 30 de ani de la căderea comunismului.

30 de ani, din punct de vedere istoric, nu este o perioadă lungă. Vedem multe evoluţii negative, din păcate, în Europa, din punct de vedere al creşterii populismului şi naţionalismului, şi chiar o nostalgie nefericită după perioadă comunistă. Volumul este o contribuţie la o dezbatere pe aceste teme. Anul viitor ne dorim să aducem istorici din România, experţi, pentru a discuta aceea perioadă de timp şi a încerca să învăţăm lecţiile ei. Mereu trebuie să învăţăm din istorie, chiar dacă vorbim despre timpuri trecute”, a declarat George Cristian Maior.

Cartea a fost publicată la editura Academica Press din Washington, D.C. şi este disponibilă pe site-ul amazon.com. Au furnizat recenzii diplomatul Frank Wisner II, profesorul Edward Luttwak, unul dintre cei mai importanţi teoreticieni în materie de strategie şi istorie militară, precum şi George Friedman, fondator Stratfor şi Geopolitical Futures, mai relevă reprezentanţa diplomatică a României în SUA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri