”Alianţa Vestului”, un for informal pentru schimburi de idei şi experienţe în privinţa proiectelor mari, va fi semnată de cei patru iniţiatori ai proiectului ”Patrulaterala Vestului”.

Este vorba despre primarii din Timişoara – Nicolae Robu, Arad – Gheorghe Falcă, Oradea – Ilie Bolojan şi Cluj-Napoca – Emil Boc.

„Sâmbătă, 8 decembrie, cei patru primari iniţiatori ai proiectului Patrulaterala Vestului, Nicolae Robu, Gheorghe Falcă, Ilie Bolojan şi Emil Boc, primarii oraşelor Timişoara, Arad, Oradea şi Cluj-Napoca, vom semna, la Timişoara, la sediul Primăriei, de la ora 15.00, în prezenţa presei, documentul temelie al alianţei noastre.

Având în vedere interesul mare pentru proiect, arătat de alte administraţii publice locale din această parte de ţară, odată cu semnarea acestui document, numele asocierii se va schimba din Patrulaterala Vestului în Alianţa Vestului – în abreviere: AVE-, pentru a se evidenţia caracterul ei deschis”, a scris Nicolae Robu.

Potrivit lui Nicolae Robu, prin această iniţiativă, „prin excelenţă în spiritul Declaraţiei de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918”, se doreşte crearea unui for informal pentru schimburi de idei şi de experienţă între edilii oraşelor în cauză şi între administraţiile publice locale pe care le conduc, „dar şi de cooperare pe proiecte mari, în primul rând de conectivitate de mare viteză, dar şi în domeniile cultură, educaţie, sănătate, turism, sport, securitate şi dezvoltare, în sens larg”.

Cei patru primari au mai discutat, în vara acestui an, despre ”Patrulaterala Vestului”, însă un document oficial va fi semnat de aceştia abia acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 3 =