Caută
Close this search box.

Ce se votează, azi, în Parlament: Dacă un acuzat de evaziune achită prejudiciul, TOŢI inculpaţii scapă de urmărirea penală

camera deputaţilor

Modificarea Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, astfel încât dacă unul dintre inculpaţii acuzaţi pentru aceeaşi evaziune fiscală achită prejudiciul – majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile – atunci toţi acuzaţii scapă o singură dată de urmărirea penală, va fi votat, miercuri, de camera decizională din Parlamentul României, transmite, citând surse, Mediafax.

Dispoziţiile art.10 alin. (1) se aplică tuturor inculpaţilor care au săvârşit împreună una dintre faptele prevăzute de art.8 şi art.9, indiferent dacă plata prejudiciului a fost efectuată doar de către unul sau de către o parte dintre aceştia, prevede amendamentul adoptat în raportul suplimentar, marţi, în şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

Proiectul care modifică Legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale urmează să ajungă la vot, în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor, for decizional pentru iniţiativa legislativă.

Au fost introduse trei noi alineate de către deputaţii jurişti, în şedinţa din 9 octombrie a Comisiei parlamentare.

După alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alin. (1¹) – (1³), cu următorul cuprins:

„(1¹) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art.8 şi 9, dacă, în cursul judecăţii până la terminarea cercetării judecătoreşti, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune, o singură dată, pedeapsa amenzii penale”.

(1²) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art.8 şi 9, dacă este stabilită prin hotărâre judecătorească obligaţia inculpatului de a acoperi în termen de un an de la pronunţarea sentinţei, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa poate dispune, o singură dată, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În situaţia în care condamnatul nu acoperă suma dispusă în pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare. termenul stabilit, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare.

(1ᶾ) În cazul în care mărimea evaziunii fiscale prevăzută la art.8 şi 9 justifică o astfel de măsură instanţa poate dispune acoperirea sumelor prevăzute la alineatele precedente într-un interval de 1-3 ani, neplata acestora având urmările prevăzute în alineatul precedent”, prevăd amendamentele adoptate de Comisia juridică a Camerei în raportul de admitere a proiectului de lege.

Proiectul a fost adoptat pe 29 mai de către Senat, în calitate de prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Citește și: Sărăcirea prin majorare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri