Vreo trei televiziuni au prezentat nu de mult niște fapte senzaţionale, care dacă i-au lăsat cu gurile căscate pe profesioniştii ştirilor vă daţi seama ce ravagii au făcut în rândurile publicului vulnerabil. Ţineţi-vă bine deci:

Doi soți dintr-un orășel de provincie au găsit o mare sumă de bani într-un dulap vechi pe care-l cumpăraseră de la un domn. Mă rog, aşa sunt domnii prin părţile noastre, când ascund sume mari prin mobilier, umblă cu capul în nori.

Cam tot atunci, într-o altă zonă a țării, ceea ce ne duce cu gândul la o propagare a fenomenului suspect, doi copilași care se jucau pe stradă au descoperit și ei numeroase bancnote, pierdute de un alt domn, firește.

Cum am învăţat la fizica elementară, în natură nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă, aici fiind vorba despre o transformare de proprietari.

Urmează senzaţionalul demn de jurnale: soții găsitori ai banilor din dulap l-au chemat a doua zi pe căscatul de păgubaș să-și recupereze suma. Pentru completarea tabloului, copiii jucăuși au predat toate bancnotele la secția de poliție, care l-a identificat pe celălalt căscat, repunându-l în posesia banilor. Prezentatorii de la ştiri şi-au început relatările cu „un fapt incredibil s-a petrecut…”

Am trăit s-o vedem şi pe-asta. Sărmana cinste, a devenit incredibilă. O ciudăţenie atât de rară, că trebuie popularizată prin mijloacele de informare în masă. Însă, în fond, înțelegem foarte bine demersurile. Trebuie să fie lăudate faptele bune, pentru a crea exemple pozitive, modele demne de urmat.

Dar astfel de ştiri n-ar trebui totuși difuzate cu o bulină de avertisment, ceva? Dacă se molipsesc şi alţii, Doamne fereşte, şi ne pomenim cu vreo epidemie? Mii de oameni care au găsit bani, ori măcar susţin că i-au găsit, se vor repezi în zorii zilelor ce vor urma la porţile secţiilor de poliţie, încercând să-i înapoieze. Păi de-aia trudesc oamenii ăia din fruntea țării, senatori, miniștri și deputați, zi și noapte, dându-se pe sine ca exemple de șmecherie, pe toate posturile teve, ca să ne pricopsim acum cu o molimă de cinste?

Ca să nu mai vorbim de pericolul șocării autorităților sensibile. Dacă poliţiştii recunosc că se confruntă destul de rar cu întâmplări de genul celor enunțate mai sus, ce vor spune ei când se vor pomeni la uşă cu hoardele de cetăţeni târând după dânşii sacoşe, geamantane, rucsaci, paporniţe, toate doldora de bancnote?

Televiziunile şi ziarele nu vor mai fi de ajuns nici măcar de-o popularizare de rutină, darămite pentru a surprinde grandoarea gestului comis la scară naţională. Probabil că se va turna un film hollywoodian, o superproducţie cu buget colosal. Deja marii regizori ai lumii stau cu ochii pe românii cu sacoşe…

Citește si: Teheranul va continua testarea rachetelor balistice, în pofida Washingtonului

1 COMENTARIU

  1. Onestitatea este o „boala”care ( nu stiu de ce??) nu se ia asa ca este f.f.f. rara….Hollywood-ul poate sa mai astepte…Pana atunci, nu ne-ar strica o telenovela guvernamentala ,ceva…o rasturnare de situatie politica…orice….Bravo,Danut…..ma bucur ca „musti”din ei…din cand in cand….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 1 =