Caută
Close this search box.

Comisia Europeană avertizează: investiţiile străine sunt în pericol!

comisia europeană

Intervenţiile distorsionate şi inadecvate pe piaţa gazelor naturale pot pune în pericol investiţiile şi pot amâna dezvoltarea producţiei de gaze din zăcămintele offshore din Marea Neagră, afectând totodată dezvoltarea infrastructurii relevante pentru siguranţa aprovizionării şi solidaritatea în Uniunea Energetică, arată Comisia Europeană.

Comisia Europeană precizează că a luat notă de proiectul ordonanţei de urgenţă referitor la preţul gazelor, prezentat în 18 decembrie, şi că o va evalua în mod amănunţit, în special compatibilitatea sa cu Tratatul, Directiva privind gazele naturale şi Directiva privind electricitatea.

„Comisia a subliniat întotdeauna importanţa de a permite tuturor producătorilor români de gaze naturale să concureze pe piaţa internă şi pe piaţa externă şi, în acest context, şi-a exprimat îngrijorări cu privire la aşa-numita Central Market Obligation (CMO), potrivit căreia toţi participanţii în piaţă trebuie să vândă cel puţin 50% din producţia anuală pe una din cele două burse româneşti.

Din cauza acestor obligaţii CMO, la care se adaugă prevederile din proiectul Ordonanţei de Urgenţă (prezentat în 18 decembrie, n.r.), există riscul ca tranzacţiile derulate în afara acestor platforme centralizate să devină, cel puţin, neprofitabile.

Mai mult, ele pot crea discriminări faţă de producătorii locali şi pot limita comercializarea gazelor naturale produse în România ceea ce ar fi în detrimentul producţiei la nivel naţional.

Intervenţiile distorsionate şi inadecvate pe piaţa gazelor naturale pot pune în pericol investiţiile şi pot amâna dezvoltarea producţiei offshore de gaze din Marea Neagră, afectând, totodată, dezvoltarea infrastructurii relevante pentru siguranţa aprovizionării şi solidaritatea în Uniunea Energetică (cum este de exemplu faza II a proiectului BRUA de interes comun)”, au precizat reprezentanţii Comisiei Europene.

Aceştia subliniază că România are un potenţial foarte mare pentru a juca un rol important în dezvoltarea pieţei europene de gaze naturale datorită producţiei sale onshore şi offshore de gaze naturale.

În acest context, este de importanţă capitală ca „România să dezvolte infrastructura adecvată şi să aplice un cadru legislativ coerent, implementând în totalitate regulile pieţei interne”, comentează CE.

Experţii Executivului comunitar menţionează în plus faptul că „un cadru legislativ stabil, aşa cum este asigurat de regulile UE, este de asemenea vital pentru a genera investiţiile necesare”.

CE reaminteşte, în context, că UE a susţinut eforturile, garantând statutul de proiect de interes comun (PCI) gazoductului BRUA şi susţinând faza 1 a construcţiei în România cu o alocare financiară de 181 de milioane de euro, de la Facilitatea Connecting Europe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri