Caută
Close this search box.

Dacian Cioloş anunță că are un nou partid: Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS)

dacian cioloş

Dacian Cioloş a lansat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS), formaţiune care a fost deja înregistrată la Tribunal şi face parte din registrul partidelor politice. Cererea pentru Partidul Mişcarea România Împreună, care trenează în instanţă de mai bine de opt luni, va fi retrasă de la Tribunalul Bucureşti în zilele următoare.

Fostul premier Dacian Cioloş a anunţat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, lansarea partidului PLUS, toi cei care îşi doresc schimbare şi şi-au arătat susţinerea pentru Platforma Civică România Împreună fiind aşteptaţi să se înscrie.

Cioloş a povestit că, din martie 2018 a fost depusă cererea pentru înregistrarea Partidului Mişcarea România Împreună, dar aceasta tărăgănează, demersul fiind contestat.

”Au trecut opt luni de când noi ne organizăm pe teren şi acest dosar trenează în justiţie. Oameni care nu doresc ca noi să avem acest vehicul încearcă să împiedice, încearcă să facă să treneze acest proces de înregistrare. Dacă mergem în acest ritm, am concluzionat de prin septembrie, că riscăm să nu fim în măsură să candidăm la alegerile de la sfârşitul lunii mai”, a spus Cioloş.

Acesta a explicat că s-a găsit o altă variantă de a avea un partid politic.

”În septembrie, am decis să ne gândim la o alternativă. Colegi de-ai noştri, oameni anonimi, care au vrut să dea o mână de ajutor, au depus o cerere de înregistrare a unui partid politic. Astăzi vreau să vă anunţ că acel partid politic este înscris în registrul partidelor politice din România. Astăzi vreau să vă anunţ că avem partidul nostru politic. Este vorba despre Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS)”, a mai spus Cioloş.

Potrivit acestuia, era nevoie de acest ”vehicul politic”.

”Suntem gata să trecem la treabă. Însă avem nevoie de acest vehicul politic. Pentru noi, un partid politic nu este un scop în sine. Nu ne dorim un partid de dragul de a avea un partid şi de a face politică. Partidul este un instrument prin care să atingem nişte obiective pentru România”, a mai afirmat Dacian Cioloş.

Potrivit acestuia, în zilele urmmătoare, va fi retrasă de la Tribunalul Bucureşti cererea de înregistrare a Partiduluii Mişcarea România Împreună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri