Dialog cu actriţa Manuela Ciucur sau patima mărturisită pentru profesie

Într-o dimineaţă de toamnă rece şi umedă m-am întâlnit cu actriţa Manuela Ciucur. Am băut împreună o cafea fierbinte, aromată cu multă scorţişoară, într-o cafenea familiară mai degrabă tinerilor, la Starbuck din Piaţa Victoriei. Am dorit să dialogăm, o revăzusem, de curând, distribuită la Teatrul Bulandra unde “ lucrează “din 1990 în două piese de teatru. În „Omul cel bun din Seciuan”, montarea lui Andrei Şerban unde interpretează rolul unei zeităţi, partitură potrivită pentru apariţia-i graţioasă, întruchipată într-o siluetă adolescentină dar şi, la început de decembrie,  în premiera “ Treapta a noua”, tot la Bulandra, ducând “greul” rolului principal, interpretând partitura unei mame care şi-a propus să câştige lupta cu dependenţa de alcool, să depăşească treapta a noua despre care, aflăm din piesa scrisă de  dramaturgul american Tom Ziegler, că este “graniţa” spre o nouă etapă în viaţă. Manuela Ciucur este Joanna McNeal, personajul principal  al textului care se luptă pe scenă, aducând într-un decor incomod o poveste care rezonează, pe mai multe paliere în prezentul secolului XXl, deşi păstrează ecouri şi din perioada de  glorie a lui Tennesee Williams cu piesa “Un Tramvai numit dorinţă”. Actriţa Manuela Ciucur excelează ori de câte ori încearcă să  transpună firescul din viaţă în acea confruntare “pe muchie de cuţit” în care  încearcă să preia controlul, aparent doar din dorinţa, aproape obsesivă de a obţine iertarea propriei fiice, abandonată, în timp, demult. Dacă şase ani calendaristici înseamnă demult… (regia spectacolului aparţine  Ana Maria Colţeanu)

Am vorbit  despre diverse momente din viaţa ei de “ femeie fericită”  după cum mărturiseşte, a fost o conversaţie care m-a ajutat să creionez portretul unei artiste delicate, foarte dedicată profesiei, o fiinţă plină de sensibilitate care povesteşte cu patimă bine stăpânită întâmplări cu şi despre oameni din teatru. A urmat cursuri la  I.A.T.C “I.L.Caragiale”, Facultatea de Teatru, la seral, cinci ani, i-au fost profesori Ion Cojar, Adriana Piteşteanu şi Mihai Mălaimare, a absolvit în 1987 şi, după doi ani la Teatrul “ Al. Davilla “ din Piteşti, a venit la Bucureşti, a dat concurs la Teatrul “ Lucia Sturza Bulandra” unde a rămas. A jucat mult, a fost distribuită cu generozitate, a primit pentru rolul Domniţa Arina din Io, Mircea Voievod de Dan Tărchilă, regia Alexandru Tocilescu,  Premiul pentru debut Festivalul de dramaturgie – Timişoara. I se aprind  luminiţe în ochii albaştri, strălucitori când îşi aminteşte despre Câinele grădinarului, (ea a fost Marcela) spectacolul montat de Florian Pittiş tot la  Bulandra, tot la sala Grădina Icoanei, doar timpul era altul, ne aflam în România finalului de epocă ’88-’89 când mai toate culorile translaseră predominant, în gri. Atunci, la momentul colaborării cu Pittiş, Manuela Ciucur i-a avut colegi pe  Emilia Popescu, Marcel Iureş, Oana Pellea, Mihai Gruia Sandu, Răzvan Ionescu şi, fireşte Florian Pittiş, alintat Moţu’. Un spectacol  care i s-a întipărit bine în memorie şi pe care îl evocă plină de duioşie. A fost un succes indiscutabil şi a rămas cap de afiş timp de mai multe stagiuni. Nu uită să-l amintească pe autorul muzicii, Sorin Chifiriuc. Cu toţii au însufleţit un text de la 1618, încercând să găsească în trecutul îndepărtat modele şi sensuri  care să pună pe gânduri spectatorii epocii ceuşiste, oferind şi un strop de speranţă. S-a spus despre spectacol că a reuşit să fie “o supapă, îngăduind aer proaspăt într-o cameră găzduită de  bloc scorojit ce aducea periculos de mult cu un coşciug”. Dovadă de curaj a unor artişti care s-au împotrivit perfidei maşinării care domina lagărul communist.A fost remarcat şi apreciat efortul Manuelei Ciucur care şi-a asumat partitura cu multă carismă, naturaleţe, dedicându-se trup şi suflet rolului. Dar şi tuturor rolurilor jucate. A fost şi Mara  din “Uriaşii munţilor” de Pirandello, a fost aleasă “ din prima” de  regizoarea Cătalina Buzoianu care “ este o minune de om, am iubit-o din prima clipă şi tot ce mi-am dorit a fost să nu o dezamăgesc”.

De la cine a învăţat meseria, cine i-a fost mentor, ce momente-cheie  din cele trei decenii de profesie i-au determinat parcursul, iată doar câteva întrebări pe care le-am “strecurat” în decursul conversaţiei noastre  calme întreruptă doar de privirea furişă pe care o arunca  telefonului mobil. “Nu pot să-l închid, iertare, fiul meu e departe şi nu vreau să ratez nici un apel din partea lui”.

Am zâmbit, iat-o pe Manuela Ciucur în rolul de zi cu zi, mama atentă şi temătoare  pentru soarta puiului ei …deşi puiul şi-a luat zborul demult! A practicat actoria muncind asiduu, studiind până noptea târziu textele, încercând să înţeleagă relaţiile dintre personaje, psihologia lor complexă. Îmi vorbeşte despre Hemina, rolul din piesa lui Shakespeare “Visul unei noţti de vară”. Pentru care a dat probă şi a fost aleasă,de  nimeni altul decât, regizorul Liviu Ciulei.

• Cum era Liviu Ciulei, cum lucra cu actorii?
• Cum să fie? De neuitat! Eu m-am prezentat în faţa lui şi am recitat ce ştiam eu mai bine, eram sigură pe text şi pe efectul lui şi, totuşi, tremuram din toată fiinţa mea. Am primit, după o vreme, un anunţ de la teatru că am fost aleasă de domnul Ciulei să fiu Hermina…apoi, ca să zic aşa, istoria s-a repetat  cu Thea din “Deşteptarea primăverii” de Frank Wedekind anul următor, în 1991. Colaborarea cu un regizor care ştia atât de bine ce doreşte să obţina, ca rezultat final, este încununată de mândrie şi satisfacţie şi din partea actorului! În prezenţa lui te simţeai foarte confortabil, îţi acorda toată atenţia din lume! Te privea drept în faţă, o privire atentă, scormonitoare dar foarte blândă. Pur şi simplu era alături de tine, la braţ cu tine, nu intimida oamenii, cu atât mai puţin pe cei tineri cum eram eu când l-am întâlnit prima oară. Mă prezentase Florian Pittiş şi domnul Ciulei mi-a repetat numele, cu un fel de uimire în voce, a zis, Ciucur? Apoi a repetat cu o nunţă afirmativă, Ciucur, o să ne mai vedem!

În teatrul Bulandra am avut foarte multe colaborări cu Ducu Darie ( Alexandru Darie n.red), şi o să amintesc câteva dintre ele, Barbara din “Mephisto” de Horia Gârbea, Dorcas din “Poveste de iarnă “ de Shakespeare, Portia din “ Iulius Cezar “  tot de William Shakespeare şi, vreau să mă opresc la Irina din “Trei surori” de Cehov, Eram în anul de graţie1996…Am iubit din tot sufletul spectacolul şi cel mai mult am iubit-o pe Irina mea!

A fost, la un moment dat  şi “Ivanov”, un spectacolul de excepţie, gândit şi regizat de Andrei Şerban.

 Voi transcrie opinia unui coleg de breaslă care a “identificat-o“ în distribuiţie şi i-a “decupat“ în cronica spectacolului, cu mare exactitate „prestaţia” actoricească. ”Este surprinzător cum o actriţă sensibilă cum este Manuela Ciucur se acomodează cu o astfel de partitură, un personaj odios comportamental. Zinaida nu are ambiguităţi caracteriale ca alte personaje, e categorică în avariţia sa, obsedată de bani, aspect remarcabil impus prin jocul actriţei.”

• Revenim la dialogul nostrum şi-I propun să vorbim despre film, să spună ce rol a avut cea de-a şaptea artă în viaţa, în cariera ei ? Şi, am adăugat, vreau să-mi vorbeşti despre colaborarea cu Lucian Pintilie. Te-a distribuit  de două ori, în “Balanţa” şi “O vară de neuitat”. Cum  l-ai cunoscut?

• Înainte de film, câteva vorbe despre Toca, ( regizorul Alexandru Tocilescu), un om extraordinar, dragul de el ! A vazut în mine pe Ismena  din Antigona de Sofocle şi m-a pus la treabă! Un rol greu, un rol despre care s-a scris puţin, a fost unele ecouri dar, mă gândesc că anticii greci, nu erau chiar pe gustul epocii moderne în care intrasem cu toţii, cu mult entuziasm! Despre Lucian Pintilie?  În 1991 repetam, împreună cu Liviu Ciulei,  “Visul unei nopţi de vară”, Lucian Pintilie venea, la fiecare repetiţie, împreună cu Clody Bertola, amândoi se aşezau  în sala de spectacol şi asistau…După cum se vede, Liviu Ciulei m-a prezentat lui Pintilie.Şi a fost un sentiment de iubire şi respect reciproc din prima clipă! Era foarte atent şi tandru cu actorii.Un profesionist impecabil, un spirit liber şi un creator desăvâşit! Dădea şi cerea totul…

• Ai interpretat în film roluri şi în ultimii ani …
• Am făcut parte din distribuţia filmului “Toni Erdmann”, marele câştigător la cea de-a 29 a  gală a premiilor decernate de Academia de Film Europeană (EFA), eu am fost Frau Rodica. Am găsit o fotografie din timpul filmărilor, alături de interpretul principal, actorul austriac Peter Simonischek.

Apoi,  în anul care se încheie în curând în 2018, am jucat într-un horror, Călugăriţa: Misterul de la mănăstirer“The Nun” a lui Corin Hardy, am interpretat-o pe sora Christian. Acţiunea se petrecea într-o mănăstire izolată din România. Un film de groază American , cum scrie  pe internet “ un spin-off al Trăind printer demoni 2 (2016) şi al cincilea film din universal cinematic Conjuring (nota red.).

• Tot în România, vara aceasta, am filmat la „Hai Hui în timp” propunerea tinerei regizoare Irina Grigore care a abordat cu îndrăzneală şi voioşie aş zice, un subiect inedit la noi din dorinţa de a face un film fantasy pentru toţi copiii! Ei vor călători în timp, într-un oraş al viitorului iar acţiunea şi aventurile se desfăşoară şi în locuri mai puţin umblate, mai puţin cunoscute. Faţa nevăzuită a mirificei noastre Delte, litoralul mării zonele lui sălbatice şi tot aşa. Lansarea peliculei va fi în primăvara lui 2019…

• Ce-şi doreşte Manuela Ciucur pentru viitor? Că tot vin sărbătorile şi îi poate scrie lui Moş Crăciun …

• Îmi doresc ca interpretarea mea din recenta premieră “Treapta a noua” să aibă succes la public! Am simţit, de la bun început că textul conţine o doză de adevăr şi sinceritate care face pe  actriţa care  “o preia” pe Joanna Mc Neil să fie “one woman show”, deşi textul este construit în jurul a patru personaje.
• Apoi, dragă Moşule , te rog să anunţi publicul că se va relua, din ianuarie, la Teatrul de Comedie  piesa “Reguli de viaţă” în regia tinerei Ioana Petre.
• A treia dorinţă a mea ar fi, să-mi păstrez, mulţi ani starea de femeie fericită…

Drept răsplată, pentru bunătatea ta, dragă Moş Crăciun eu te invit la teatru, e  tărâmul magic al tinereţii fără bătrâneţe. Şi aici locuiesc eu