Caută
Close this search box.

Dragnea: Cioloş nu e al românilor, este al multinaţionalelor, dar nu numai

dragnea

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat că între preşedintele Klaus Iohannis şi fostul prim-ministru Dacian Cioloş ar fi o luptă pentru a obţine susţinerea opoziţiei în vederea candidaturii la prezidenţiale, dar şi că Cioloş nu ar fi al românilor, ci al multinaţionalelor.

„(Cioloş, n.r.) nu e al nostru, nu e al românilor, Este al multinaţionalelor, dar nu numai. Nu e al românilor. Nu a fost nici când era comisar european, nici când a fost ministru, nici – mai ales – când a fost prim-ministru, şi prin ceea ce a făcut, şi prin ceea ce n-a făcut…”, a declarat Dragnea.

El a reproşat opoziţiei faptul că în ultimii doi ani singurul său obiectiv a fost criticarea Guvernului şi a PSD.

„Au arătat valoarea lor, adică nu numai cât de slabi sunt, cât de incoerenţi. Care sunt obiectivele pe care le-am văzut eu şi dumneavoastră în tot acest an, în ăştia doi ani de zile, la opoziţie – vorbim de PNL şi USR, că la PMP, nu ştiu ce e acolo: Dragnea care e corupt, Tăriceanu care e corupt, guvernul care distruge România, ‘Jos guvernul!’, ‘Jos PSD-ul!’, ‘Jos Dragnea!’ ei nevenind cu nimic. Se pare că în continuare guvernul ăsta nu numai că a făcut, va face lucruri în beneficiul românilor. În 2019 ce o să spună: votaţi-l pe al nostru. Nu s-au hotărât care. Acum e o bătălie între Iohannis şi Cioloş”, a precizat liderul PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri