Caută
Close this search box.

Eliberări în lanț: Curtea Supremă i-a suspendat executarea pedepsei afaceristului Horia Simu

secţia specială

Instanța supremă a decis, vineri, suspendarea executării pedepsei în cazul afaceristului Horia Simu în dosarul în care acesta a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă şi eliberarea acestuia până la soluţionarea efectivă a contestaţiei, potrivit Mediafax.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus vineri suspendarea executării pedepsei în cazul omului de afaceri Horia Simu, condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru o mită de 230.000 de euro, și punerea acestuia de îndată în libertate până la soluționarea definitivă a contestației în anulare.

Apărătorul afaceristului a formulat contestații față de formarea completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Judecătorii au fixat ca termen pentru soluționarea contestației în anulare data de 21 ianuarie 2019.

Afaceristul Horia Simu este încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce a fost condamnat, în 26 iunie 2018, la patru ani de închisoare, fiind acuzat că i-a dat mită 230.000 de euro fostului șef al ANAF, Șerban Pop, pentru a interveni la conducerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în scopul soluționării favorabile a unui dosar penal.

În această cauză, Alina Bica a fost achitată. De altfel, magistrații instanței supreme au decis să suspende și pentru fostul șef ANAF pedeapsa de 4 ani cu executare, după ce avocații acestuia au formulat contestații față de formarea completurilor de 5 judecători.

Citește și: Rusia intenţionează să disloce noi avioane de luptă în Crimeea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri