Jurnalistul Ion Cristoiu comentează situaţia din Franţa şi protestele „vestelor galbene”, spunând că sunt efectul capitalismului care nu se mai teme şi nu mai ţine de protecţia socială. În plus, pe Emmanuel Macron şi partidul său îi compară cu Dacian Cioloş şi USR.
„O încercare a unui preşedinte de a silui realitatea, crezându-se un fel de Stalin al capitalismului. Să fie şi un semnal, în condiţiile în care erau partidele comuniste şi Război Rece, capitalismul a fost atent la măsurile sociale, că se gândea că vine peste el comunismul. Apoi şi-a luat nasul la purtare, nu mai ţine de protecţia socială şi se poate ajunge la ce e în Franţa”, spune jurnalistul Ion Cristoiu.
Acesta face referire şi la modul în care a apărut Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, pe scena politică, făcând o comparaţie cu situaţia din România.
„În Franţa s-a încercat un experiment, s-a creat un fel de USR şi Dacian Cioloş, un Macron- creaţie mediatico-politico-de servicii, fără a avea experienţa preşedinţilor francezi şi s-a trezit un partid creat artificial şi acum, dacă era un partid autentic, profund, tradiţional, acest partid ar fi reuşit să contracareze”, explică jurnalistul.
2 răspunsuri
Asta nu a stiut ,nu stie si nu va sti ce traieste dar face conspecte si vorbeste fara sa inteleaga ce a trait si ce traieste spre deosebire de altii care recita conspectele altora
Domnul Cristoiu are dreptate din punctul de vedere al sistemului economic si al abordarii pragmatic – capitaliste (specifice presei, ca discurs general si mai pregnant dupa discursul lui Kennedy in fata presei).
Insa indraznesc, cu umilinta sa afirm ca, asa cum vad eu lucrurile, problema nu este una economica (au fost multe si au trecut) ci este una sociala, care tine de modul in care societatea raspunde la/sau in cadrul notiunii de „democratie consolidata”, societate care (potrivit respectului fata de autoritate si necesitatii acesteia, potrivit nevoii individuale permanente de relationare institutionala, neconflictuala, avand la baza bunul simt si intelegerea) a involuat si s-a transformat intr-o semi-notiune, intr-un semi-inteles, ea, societatea care-si apara „democratia ei” prin lupta (fara sa priceapa notiunea si formata integral din indivizi care cred ca un razboi se da cu cotail-uri Molotov si pietre si important este sa ai fata acoperita, cand, in principal el se da prin cuvant), cu o „armata” pregatita de lupta (la propriu), motivata de „orice” si indreptata impotriva „oricui” nu face parte din „grup” si nu impartasesete irationalul frust in care scalda aceasta generatie tanara (si nu am nici un motiv sa nu o spun), nepriceputa si inculta.
Am protestat si eu dupa 1989, am participat aproape integral la mitingul din Piata Universitatii (am lipsit 3 zile) si la cele dinainte si la cele de dupa. Insa cuvantul de ordine al tuturor acestor intruniri de protest era „fara violenta”, doar „verbum” (violenta omoara spiritul si creativitatea si ucide). Acele mitinguri erau mai degraba forumuri in care protestatarii aduceau cu ei tot ce aveau mai bun si mai inaltator si-l etalau (cat puteau) in acel spatiu.
Ce am afirmat mai sus nu este rodul unui conflict intre generatii, este doar comparatie. Cand vezi „cefele late” adunate in Piata Victoriei care lovesc cu bestialitate o femeie, incepi sa intelegi ca acest tip de manifestare nu are legatura doar cu Romania ci poate fi un eveniment (doar experimentat in Romania, la fel ca si PNA/DNA) care se doreste a fi extins la nivelul intregii lumi.
Cui foloseste?
Sa ne amintim de „perioada luminilor”, de „anarhia inaltatoare”, de „lupta individuala, colectiva si totala” pentru schimbarea (nu a fetei) ci a structurii relatiilor economico – sociale (unele inca feudale).
Da, asa este, dar atunci cele mai inalte si mai creative minti ale vremii au conlucrat intru schimbarea ce a urmat.
Cine vrea sa faca astazi „schimbarea”?
Cand te uiti la ei (masa de manevra) iti dai seama ca tot ce pot face este doar zgomot, cu multimea lor, cu pietrele lor aruncate si cu constiinta curata ca nu vor fi agresati.
Ca o concluzie (este tarziu) consider (ajuta-ma Doamne sa fiu singurul si uitat de toate vremile care au fost sau vor fi), repet, consider din tot sufletul ca, in aceste conditii, statele nu mai pot aplica la nivelul institutiilor care se ocupa de problemele interne standardele (deja iluzorii) ale democratiei, asa cum am cunoscut-o pana acum.
O lupta se da intre 2 parti. Castigul apartine doar unuia. Sa castige cel care are dreptate si sustinerea lui Dumnezeu.