Caută
Close this search box.

”Kaiser”-ul la 50 de ani. În 2019 vine surpriza

Un fost mare internaţional și component al generației de Aur din fotbalul românesc (clasată între primele 5 din lume în 1994) a împlinit duminică 50 de ani. Supranumit „Kaiserul”, el nu mai ocupă în prezent nicio funcţie oficială în sportul-rege,  renunţând inclusiv la foarte importantul postul de conducere din cadrul UEFA pentru a candida în 2018 la şefia FRF. Ionuț Lupescu a pierdut alegerile din aprilie 2018, nu a dat curs unei alte oferte de la UEFA sau FIFA, dar acum a anunţat marea decizie: de la anul va prelua conducerea unui club din străinătate.

„Vreau să manageriez un club din străinătate, din 2019, dar nu ca antrenor, ci doresc să fiu conducător. Cam asta nu am făcut până acum în fotbal. Va fi un club din străinătate, e exclus să mă întorc în fotbalul românesc pentru că aici sunt prea mulţi specialişti şi toţi sunt mai buni ca mine”, a spus Ionuţ Lupescu la Digi Sport, trimiţând „săgeţi” către cei care conduc sportul-rege pe plan autohton.

Iată pe scurt cartea de vizită a lui Ionuţ Lupescu:
A început fotbalul la clubul Mecanică Fină Bucureşti, fiind apoi transferat ca junior la Dinamo În cariera sa de fotbalist a evoluat la Dinamo, Bayer 04 Leverkusen, Borussia Monchengladbach, Bursaspor şi Al Sadd, trecându-şi în palmares trei titluri de campion al României, trei Cupe ale României şi o Cupă a Germaniei.

  • Component al „Generaţiei de Aur”, mijlocaşul a îmbrăcat de 74 de ori tricoul echipei naţionale a României, marcând 6 goluri.
  • El a participat la două ediţii ale Cupei Mondiale, 1990 şi 1994, şi la două ale Campionatului European, 1996 şi 2000.
  • Lupescu şi-a obţinut licenţa de antrenor la Koln, dar a practicat puţin această meserie, conducând doar două echipe, FCM Bacău şi FC Braşov
  • În 2005 a intrat în administraţie şi a ocupat până în 2011 funcţia de director general al FRF
  • Din 2011 a fost director al Comisiei Tehnice a UEFA, funcţie din care a demisionat la începutul lunii februarie, când a decis să candideze la preşedinţia FRF

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri