Caută
Close this search box.

Noul Mers al Trenurilor a intrat în vigoare acum trei ore şi 15 minute

tren

Noul Mers al Trenurilor intră în vigoare duminică, urmând să fie valabil până în 14 decembrie 2019. Zilnic, vor fi în circulaţie peste 1.200 de trenuri, în funcţie de perioada din an, fiind suplimentate unele rute sau introduse trenuri noi.

Potrivit CFR Călători, duminică intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2018-2019, care va fi valabil până în 14 decembrie 2019. Astfel, zilnic se vor afla în circulaţie peste 1.200 de trenuri, în funcţie de perioada din an.

Trenurile Zăpezii vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, precum cele de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei.

În plus, în perioada 8 ianuarie – 28 februarie, biletele valabile la Trenurile Zăpezii vor fi reduse cu 25% (reducerea se aplică la tariful de transport pentru adult şi copil, tichetul de rezervare a locului plătindu-se integral) de luni până joi.

De asemenea, de luni până duminică, biletele pentru călătoriile de pe Valea Prahovei (pe rute între Sinaia – Braşov şi retur) au reduceri între 31% şi 56%.

Trenurile Soarelui vor asigura, în perioada sezonului estival 2019, legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.

De asemenea, va fi introdus un nou tren InterRegio (IR 1634) pe ruta Braşov (pl. 11.20) – Ploieşti Vest (sos.13.20) – Bucureşti Nord (sos. 14.04), cu opriri în toate staţiunile montane, şi se va asigura legătura directă între Iaşi şi Constanţa cu trenurile InterRegio 1861/1862 (via Vaslui, Bârlad, Mărăşeşti, Focşani, Buzău, Ţăndărei). În perioada mini-vacanţei de 1 Mai şi a sezonului estival se asigură legătura directă Iaşi – Constanţa – Mangalia.

Totodată, a fost suplimentat numărul de trenuri între Bucureşti şi Galaţi/Brăila, acestea fiind redistribuite pentru a prelua traficul pe cele două rute (prin Urziceni, respectiv prin Buzău). De asemenea, a fost suplimentat numărul de conexiuni directe pe ruta Bucureşti – Piteşti – Curtea de Argeş prin introducerea în circulaţie a unei perechi de trenuri Regio (9531/9532) pe ruta Piteşti – Curtea de Argeş ce se ataşează la trenurile IR 1781/ IR 1790 care circulă de la/la Bucureşti Nord. A fost redimensionat numărul de trenuri Regio directe pe ruta Suceava – Dorneşti – Rădăuţi – Putna Hm. Astfel, în zilele lucrătoare vor circula 3 perechi de trenuri, iar sâmbăta şi duminica 2 perechi de trenuri.

Totodată, pe ruta Timişoara – Remetea Mică şi retur se va relua circulaţia cu trei perechi de trenuri, pentru a veni în sprijinul cererii de trafic din zonă. Se reia circulaţia între Bucureşti şi Galaţi pe ruta Făurei – Urziceni, ceea ce scurtează distanţa cu 30 de kilometri şi timpul de mers cu aproximativ 20-40 de minute faţă de ruta actuală prin Buzău – Ploieşti. În acest fel se asigură şi conectarea zonelor de sud-est cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) şi creşterea numărului de legături dintre Bucureşti şi Aeroport.

Zilnic, legătura feroviară Bucureşti – Aeroport şi retur va fi asigurată cu 17 trenuri (9 pe sensul de dus /8 pe sensul de întoarcere).

Şase trenuri Regio care vor circula pe ruta Bucureşti – Braşov şi retur vor avea în compunere vagoane adaptate pentru transportul bicicletelor. La toate trenurile se pot transporta gratuit bicicletele pliabile la clasa 1 şi a 2-a sau schiuri la vagoanele de clasa a 2-a, ca bagaj de mână, în limita spaţiului disponibil bagajelor de mână, cu condiţia să nu incomodeze pe ceilalţi călători (o bicicletă pliabilă sau o pereche de schiuri de persoană). La trenurile Interregio, călătorii care doresc să circule cu biciclete nepliabile/nedemontabile o pot face dacă în compunerea trenului există un vagon dotat constructiv cu spaţiu special amenajat pentru fixarea şi transportul bicicletelor.

Duratele de parcurs pentru trenurile de pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa au fost reduse în medie la aproximativ 2 ore şi 15 minute pentru trenurile IR cu opriri în staţiile principale şi la 1 oră şi 58 de minute pentru trenurile fără oprire.

Pe lângă legitimaţiile de călătorie emise în baza facilităţilor acordate prin acte normative diferitelor categorii de călători (ex. gratuitate pentru studenţi şi reduceri pentru elevi, pensionari etc), CFR Călători are şi alte oferte comerciale (ex. abonamente, card TrenPlus, minigrup, etc). CFR Călători mai anunţă acordarea de reduceri tarifare speciale cuprinse între 20% şi 45% din tariful de transport preţ întreg şi copil la un număr de 104 trenuri InterRegio în perioada 9 decembrie 2018 – 9 iunie 2019 şi acceptarea călătoriei posesorilor de abonamente valabile la tren Regio la 98 de trenuri InterRegio, în perioada 9 decembrie 2018 – 9 iunie 2019.

Biletele pot fi cumpărate online, din staţii şi agenţii CFR, de la automate de vânzare în gări şi distribuitori autorizaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri