Caută
Close this search box.

Orlando Teodorovici spune că Iohannis e avocatul bogaţilor

psd

Ministrul Finanţelor, Eugen Orlando Teodorovici, l-a acuzat pe preşedintele Iohannis că este „avocatul bogaţilor”, în replică la acuzaţiile privind „taxa pe lăcomie”.

”Eu mă aşteptam să vorbim după CSAT, dacă dorea, cu mine, cu doamna premier. Dar, dânsul a preferat altceva, se erijează în avocat al bogaţilor. El vrea că marile companii din România să fie protejate. Ele au un comportament inadecvat faţă de români, fie că sunt bănci sau multinaţionale. Nu există creşteri de preţuri la consumatorul final. Nu au de ce să crească preţurile, pentru că marile companii nu vor avea costuri în plus. Ele doar trebuie să îşi micşoreze profitul.

Nu pot să stau să văd că băncile din România au cel mai mare profit din Europa. Randamentul lor e de 27%. Trebuie să înţeleagă, băncile, dacă vor să fie parteneri, ca ambele părţi trebuie să fie profitabile. Ani de zile au câştigat profituri uriaşe, nejustificat. A existat vreun dialog? I-a interesat de populaţie? Ori sunt condiţii egale pentru noi toţi, ori facem altceva.

Noi avem măsuri care protejează românii. Sunt presiuni foarte mari, de când a fost pusă în discuţie această ordonanţă. Bogaţii îl au pe preşedinte în fruntea lor. Sunt presiuni foarte mari ca aceste lucruri să nu se întâmple. Sunt măsuri care în Europa funcţionează de foarte mult timp.

Singura taxă în plus e taxa pe lăcomie, totul e în programul de guvernare. Un preţ redus la gaze, va avea un efect în toată economia, preţuri reduse. Noi vom urmări care va fi comportamentul, ce preţuri vor creşte”, a spus Eugen Teodorovici la România TV.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că „este clar că există o problemă cu bugetul”, din moment ce a fost anunţat un proiect de ordonanţă privind diverse majorări de taxe.

„Dacă PSD-ul a anunţat acum câteva luni de zile că nu va introduce noi impozite şi taxe şi acum la sfârşitul anului vine cu o ordonanţă de urgenţă, ordonanţa de urgenţă intitulată ‘fel de fel’, fiindcă se amestecă fel de fel de lucruri acolo, pentru a lua bani din economia privată, este clar că există o problemă cu bugetul. Cum altfel putem să ne explicăm că suntem la sfârşitul anului şi nu avem un proiect de buget. Legea prevede un termen clar: până în 15 noiembrie a fiecărui an, Guvernul este obligat să prezinte în faţa Parlamentului proiectul de buget pentru anul viitor. Guvernul a ales să ignore această prevedere legală obligatorie. Concluzia este: nu au bani, nu ştiu cum să facă rost de bani şi inventează pe picior tot felul de impozite şi taxe. Total eronată această abordare psd-ista”, a afirmat Iohannis, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni după şedinţă CSAT.

Preşedintele a răspuns astfel fiind întrebat dacă a discutat cu ministrul de Finanţe sau dacă are alte informaţii legate de motivele apariţiei proiectului de OUG, pe care l-a şi criticat, în contextul în care a avertizat la un moment dat că nu mai există venituri la buget şi chiar s-a întrebat dacă mai sunt bani de pensii şi de salarii.

Despre faptul că au existat şi critici la adresa sa din cauză că nu se dau avizele pentru instituţiile de sub umbrelă CSAT, Iohannis a replicat: „Iată că avizele s-au dat cu celeritate”.

Fiind întrebat dacă, în atare condiţii, consideră că bugetul poate intra în termenul legal, poate ajunge în Parlament, preşedintele a precizat: „Bugetul putea să intre şi pe 1 noiembrie. Nu am avut niciun demers, nicio intenţie de a opri acest proiect foarte important, iar avizul de la CSAT a fost dat imediat ce a fost solicitat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri