Într-o perioadă în care poliţiştilor li se spunea că trebuie să lucreze cu echipamente vechi de 30 de ani, el a strâns bani şi a comandat din alte ţări instrumente de ultimă generaţie. Pasiunea pentru criminalistică l-a costat pe Vlad Lupescu mii de euro, însă nu regretă niciun ban cheltuit. De la truse de criminalistică şi până la mănuşi de unică folosinţă, toate au fost cumpărate din propriile economii. A dat startul, iar şefii săi au realizat că lucrurile trebuie să se schimbe.

Pentru Vlad Lupescu, în ultimii 10 ani, laboratorul criminalistic a devenit a doua casă. Atunci când telefonul sună, ştie că în Bucureşti a avut loc o nouă tragedie şi trebuie să ajungă în câteva minute la faţa locului. Acum, nicio misiune nu pare grea, însă când a intrat în Poliţie s-a lovit de un sistem care le făcea munca agenţilor aproape imposibilă.

Vlad Lupescu, polițist la Brigada Rutieră București: „Se lucra cu niște ustensile foarte învechite, undeva la nivelul anilor 1970, în 2008. Încă se lucra inclusiv cu aparatele pe film. Se developau fotografiile în laborator.”

Şi-a dat seama că e nevoie de o schimbare, aşa că a început să strângă bani şi şi-a cumpărat toate ustensilele de care avea nevoie.

Vlad Lupescu: „Este trusa cu care am început să lucrez, prima trusă din cadrul Direcției de Poliție a municipiului București care a conținut acele plăcute de marcare. Cred că undeva în jur de 200-300 de dolari.”

Au urmat mii de euro cheltuiţi pe instrumente fără de care multe cazuri ar fi rămas nerezolvate: „Benzi de delimitare cu ‘atenție poliția’, cu ‘crime scene, do not cross’, cu conuri de semnalizare, cu stegulețe.”

Tot ceea ce am investit, ulterior am analizat și am propus mai departe și ușor, ușor a început să se achiziționeze”, a adaugă polițistul..

Dintre toate intervenţiile, cea pe care nu o va uita niciodată este cea de la clubul Colectiv

Vlad Lupescu: „Îmi dau seama în momentul în care vezi 4-5 resuscitări care se fac una lângă alta că ceva este foarte grav. A fost ceva pentru care, să spunem, nu prea te pregătești. Nu există cărți care să te pregătească pentru ceva. Ne uităm la cazurile similare din afară. Vedeam la TV incendiu în club din SUA, o sută și nu știu câți de morți sau în Rusia, Franța. Te uiți la televizor și spui: ce ne-am face dacă ar fi și la noi așa ceva. Ei bine, nu știi.”

În ultimii zece ani, Vlad Lupescu a lucrat la peste 1500 de cazuri.

62 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 2 =