Caută
Close this search box.

Protest-maraton contra preşedintelui sârb Aleksandar Vucic, la Belgrad

Protest-maraton

Mii de persoane s-au adunat pentru a treia sâmbătă consecutivă la Belgrad, pentru a protesta împotriva preşedintelui sârb, Aleksandar Vucic, relatează DPA. Peste 5.000 de persoane au mărşăluit între televiziunea de stat RTS, care este puternic pro-Vucic, şi sediul Guvernului.

Primul protest a avut loc ca reacţie la faptul că un politician de opoziţie, Borko Stefanovic, a fost bătut în marja unei mici reuniuni electorale din sudul Serbiei, pe 23 noiembrie.

Vucic a luat în derâdere primul protest de la Belgrad, afirmând că a fost redus ca proporţii şi că „chiar dacă erau cinci milioane” nu ar ceda în faţa revendicărilor lor.

Cel de-al doilea protest a avut loc sub hashtag-ul #1od5miliona, adică aspirând la un protest de cinci milioane de manifestanţi.

Deşi oficial Aleksandar Vucic are în mare parte un rol ceremonial, el deţine multă putere în Serbia şi participă în mod deschis la guvernare.

Partidul său progresist a dominat parlamentul în trei rânduri de alegeri parlamentare din 2012. Vucic şi-a început anul trecut mandatul prezidenţial de cinci ani.

Opoziţia din Serbia, slăbită de diviziuni interne, scandaluri de corupţie şi prezenţă scăzută în media de stat şi pro-guvernamentală, după ce Vucic a preluat puterea, este complet marginalizată, notează DPA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri