Caută
Close this search box.

Simona Halep, la parada de 1 Decembrie din București

Jucătoarea de tenis nr.1 a Lumii, constănțeanca Simona Halep, a trecut peste incidentul de anul trecut, când nu a fost lăsată să participe la parada militară de 1 decembrie, iar chiar acum, la ora redactării acestor rânduri, se află la Arcul de Triumf, pentru festivitățile de Ziua Naţională a României și de Centenar.

Marea noastră campioană se află în ţară pentru începutul perioadei de pregătire a noului sezon, 2019. Ea a decis să asiste la parada militară de la Arcul de Triumf, după care va merge la recepţia oficială de la Controceni, acolo unde preşedintele Klaus Iohannis îi va primi și pe alți foști sau actuali mari sportivi, între care Elisabeta Lipă, Ivan Patzaichin, Gheorghe Hagi sau Ilie Năstase.

Simona Halep, prima jucătoare a clasamentului WTA, nu a putut participa la parada organizată, în 2017, de Ziua Naţională, dintr-un motiv incredibil. Simona nu şi-a luat la ea invitaţia primită de la Preşedinţie, ci a fotografiat-o cu telefonul, iar jandarmii au dat dovadă de o inexplicabilă rigiditate şi nu i-au permis accesul în zona specială.

Simona nu a vrut să creeze un scandal pe această temă şi a spus că nu a mers la paradă din cauza răcelii, dar Ilie Năstase a dezvăluit ce s-a întâmplat cu adevărat. Nici „Nasty” nu a putut intra în zona oficială, pentru că nu a primit invitaţie, însă Halep a fost pusă într-o situaţie şi mai jenantă: „Pot să să vă spun că Simona a fost invitată oficial de Preşedinţie şi nu s-a dus cu invitaţia scrisă, a transpus-o pe telefon, electronic. S-a dus cu telefonul să arate invitaţia şi i-au zis că nu e valabilă. Nu au primit-o nici pe ea”, a fost incredibila relatare pe care Ilie Năstase a făcut-o cu un an în urmă.

Acum insă lucrurile au revenit la normal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri