Caută
Close this search box.

Timişoara: Şedinţă festivă dedicată Revoluţiei la care au participat doar şapte consilieri locali din 27. Nicolae Robu: Am un gust amar

Nicolae Robu

La sediul Primăriei Timişoara a avut loc, duminică, o şedinţă festivă a Consiliului Local la care au fost prezenţi doar şapte dintre cei 27 de consilieri locali. Au mai venit şi revoluţionari, unii dintre ei ţinând discursuri. ”Am un gust amar”, a spus Nicolae Robu.

Consilierii locali din Timişoara au fost convocaţi, duminică, la sediul Primăriei pentru a participa la o şedinţă festivă, însă doar şapte din totalul celor 27 au fost prezenţi, alături de revoluţionari.

Şedinta a început cu intonarea Imnului Naţional, a imnului Timişoarei şi a imului Golanilor, după care s-a ţinut un moment de reculegere în memoria eroilor răpuşi de gloanţe în Decembrie 1989, la Timişoara.

„Am un gust amar să văd că pe două laturi ale acestui careu, unde, de obicei, stau consilierii locali, sunt prezenţi unii dintre ei întotdeauna când doresc să facă ceva împotriva Timişoarei, azi vedem o mulţime de scaune libere. Vedem că si o parte dintre colegii liberali lipsesc, le-am trimis un SMS corespunzătoar şi voi avea o discuţie cu ei, să văd de ce au lipsit de la şedinţa de azi. Mi se pare inadmisibil să nu fie nimeni de la aceste grupuri politice, PSD, PMP, domnul consilier independent Adrian Orza”, a declarat primarul Nicolae Robu.

După ce primarul a ţinut un discurs despre Revoluţia Română de la Timişoara au urmat apoi discursurile revoluţionarilor din diferite asociaţii, care i-au amintit pe colegii căzuţi în Decembrie ’89.

Nu au lipsit nici atacurile politice din partea unora dintre ei şi nici acuzele unei revoluţionare la adresa primarului Nicolae Robu. Femeia, ţinând o biblie şi drapelul în mână, i-a strigat edilului că a transformat oraşul într-o ”şerpărie”.

„V-am votat, am crezut că sunteţi un primar al Timişoarei. Aţi auzit că a fost oraşul trandafirilor? Acum este mizerie. Dumneavoastră sunteti plătit cu 170 de milioane de lei şi nu aţi făcut nimic. Să ne curăţaţi drumul! Nu aţi făcut nimic. Trebuia să curăţati drumul pe care ar fi trebuit să mergem. Noi vă plătim pe toţi cei care conduceţi ţara asta. V-am cerut audiente, securista de acolo m-a întrebat ce problemă am. De ce nu sunteţi alături de popor? Nu aţi făcut nimic, degeaba râdeţi. Aveţi curajul să mergeţi cu mine prin Timişoara, să vă arăt şerpărie? La dumneavoastră ar trebui să fie balauri”, a strigat femeia.

Şi anul acesta, revoluţionarii prezenţi la şedinţa festivă au atras atenţia că în oraşul in Timişoara încă nu există un muzeul al Revoluţiei, cu toate că anul viitor se împlinesc 30 de ani de la momentul în care regimul comunist a fost schimbat.

Manifestările dedicate Revoluţiei Române au început, vineri, la Timişoara şi au constat din depuneri de coroane, marşuri, dar şi şedinţa festivă a Consiliul Local Timişoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri