Caută
Close this search box.

13 agentii de turism si ANAT amendate de Consiliul Concurenței cu aproape 2,5 milioane de euro

Urmare a unei prime investigații de acest fel a Consiliului Concurenței, începută după primirea de informații într-o sesizare anonimă, autoritatea de contral a aplicat amenzi importante unui număr de 13 agenții de turism. Acestora li se alărută, surprinzator, chiar Asociația Nationala a Agențiilor de Turism (ANAT). Valoarea totală a amenzilor atinge suma de 11.419.539.35 lei (aproximativ 2,45 milioane euro).

Autoritatea de concurență susține că acestea și-ar fi coordonat comportamentul pe piaţa comercializării produselor turistice prin agenţii de turism.

Potrivit Consiliului Concurenței, în perioada iunie 2013-septembrie 2016, 13 agenţii de turism și-au coordonat politicile comerciale, inclusiv printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial, cu scopul de a nu permite scăderea preţurilor produselor/pachetelor turistice comercializate, se arată într-un comunicat al instituției.

Astfel, agenţiile de turism nu au redus, sub un anumit nivel, preţul de vânzare către clienți pentru produsele turistice şi/sau pachetele de servicii turistice comercializate (ex.: bilete de avion în zborurile tip charter – atât ca produs turistic individual, cât și ca o componentă dintr-un pachet de servicii turistice). De asemenea, acestea au limitat sau au eliminat campaniile promoționale ale companiilor concurente care ofereau reduceri sau gratuităţi clienţilor şi şi-au împărțit numărul de locuri în avioanele contractate pentru zborurile de tip charter pentru a limita astfel în mod artificial oferta în vederea creșterii prețului de vânzare.

Care sunt companiile amendate

  1. Aerotravel – 400.754,46 lei (aprox. 86.003 euro);
  2. Air Fla – 9.618,91 lei (aprox. 2.064euro);
  3. Corali Holidays- 6.644,12 lei (aprox. 1.426 euro);
  4. Eximtur – 685.116,14 lei (aprox. 147.027 euro);
  5. Fibula Air Travel – 88.310,64 lei (aprox. 18.952 euro);
  6. Happy Tour- 519.597,56 lei (aprox. 111.506 euro);
  7. Nova Travel – 124.616,00 lei (aprox. 26.743 euro);
  8. Paralela 45 Turism- 1.723.737,00 lei (aprox. 369.917 euro);
  9. Prestige Tours International- 2.139.282,82 lei (aprox. 459.093 euro);
  10. Prompt Service Travel Company- 186.084,73 lei (aprox. 39.934 euro);
  11. Rezeda World Travel- 28.780,08 lei (aprox. 6.176 euro);
  12. Tez Tour- 55.930,00 lei (aprox. 12.003 euro);
  13. Touring Europabus Romania – 5.397.762,87 lei (aprox. 1.158.368 euro).

Christian’76 Tour S.R.L. a aplicat la programul de clemenţă, oferind dovezi privind existenţa faptelor anticoncurenţiale, şi a primit imunitate la amendă.

Companiile Aerotravel S.R.L., Eximtur S.R.L., Fibula Air Travel S.R.L., Nova Travel S.R.L., Paralela 45 Turism S.R.L., Prompt Service Travel Company S.R.L., Rezeda World Travel S.R.L., Tez Tour S.R.L., Touring Europabus Romania S.R.L. au recunoscut participarea la practica anticoncurenţială şi au beneficiat de reducerea cu 20% din nivelul de bază al amenzii.

Investigația va continua analiza privind posibilul comportament anticoncurențial al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A., respectiv facilitarea săvârşirii faptei anticoncurenţiale.

În cadrul aceleiaşi investigaţii, Consiliul Concurenţei a sancţionat ANAT cu 53.304,02 lei (11.439,12 euro) deoarece, în perioada septembrie 2012 – aprilie 2016, a interzis membrilor săi care operau ca revânzători pentru produse turistice și/sau pachete de servicii turistice, să acorde clienţilor reduceri sub forma cedărilor unei părţi din comisioanele ce le reveneau de la companiile (tur-operatorii) care ofereau acele produse/pachete turistice.

ANAT şi-a recunoscut fapta anticoncurenţială şi a beneficiat de o reducere a amenzii de 20%.

Totodată, Consiliul Concurenţei a impus ANAT obligaţia de a organiza şi derula acţiuni de instruire pentru agenţiile membre şi angajaţii acestora, pentru a cunoaște reglementările din domeniul concurenței şi, astfel, să poată identifica posibile practici anticoncurențiale, mai informeaza institușia de control.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri