Caută
Close this search box.

27 de județe vor fi afectate de căderi de zăpadă si viscol, codul galben a fost extins

Vremea rea nu pare să se lase înduplecată, în zilele următoare fiind așteptate căderi de zăpadă și viscol, iar acolo unde astfel de fenomene nu se vor face simțite vor fi semnalate precipitații mixte și vânt destul de puternic. Avertizarea de cod galben emisă duminică de meteorologi a fost extinsă luni de la 12 la 27 de județe și intervalul avertizării a fost prelungit până miercuri seara la ora 20.00.

Conform prognozei, în intervalul de luni, ora 14:00 până miercuri la ora 20:00, în zona de munte vântul va prezenta intensificări până la 65-80 km/h şi temporar va ninge. Ninsorile vor fi mai intense în noaptea de marţi spre miercuri, în special în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali, după cum relatează Realitatea TV.

Temporar vântul va sufla tare cu rafale de peste 100-120 km/h, la începutul intervalului în Carpaţii Meridionali, apoi şi în restul masivelor, viscolind şi troienind zăpada, determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii.

Judeţe vizate de codul galben sunt: Satu Mare, Maramureş, Botoşani, Suceava, Neamţ, Mureş, Harghita, Bacău, Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Arad, Bihor, Sălaj, Cluj şi Timiş.

Pe de altă parte, în aceeași perioadă  va fi în vigoare o informare de vreme rea, valabilă la nivelul întregi ţări. În majoritatea regiunilor, local şi temporar vor fi intensificări ale vântului, în general cu viteze la rafală de 45 – 55 km/h accentuând senzaţia de rece, iar izolat şi trecător, în special în Transilvania şi Moldova, zăpada va fi spulberată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri