Suita de Ani ai Centenarului care reamintesc Marele Război, Tratatele de Pace care au urmat și (re)nașterea sau întregirea unor state independente dă prilejul de a rememora sau detalia episoade istorice de rezonanță și impact în contemporaneitate. Cât și ce știm, de pildă, despre trecutul Ungariei vecine (după cum, cât se cunoaște și în Ungaria despre istoria noastră?). Ungaria a împlinit și ea 100 de ani de când a redevenit stat independent (prin abolirea Imperiului Austro-Ungar), la 31 octombrie 1918.
În acest context, probabil, a și apărut, între atâtea altele, la Londra cartea “Hungary : A Short History” a istoricului britanic Norman Stone. Carte care a incitat la prezentări, recenzii și reflecții diverse, derutante și controversate (îndeosebi în presa britanică) privind realitățile istorice și de azi ale Ungariei. Între comentariile pe marginea cărții se disting cele ale lordului Robert Skidelsky, universitar britanic, care glosează pe tema Ungariei și ungurilor mai tranșant ca mulți alții.
Ungaria, spune el, “n-a ajuns din urmă niciodată Occidentul și nu s-a așezat într-o existența post-naționalistă liniștită”. A visat la statutul de națiune înainte de a deveni stat – observa, cu repros parca, lordul. Ceea ce, însă, nu este deloc o excepție nicăieri în lume și cu atât mai mult în această parte a continentului european, cu o istorie atât de tumultuoasă. Ungurii nu sunt singurii care au dobândit conștiința de sine înainte de a deveni stat, nici în Europa Centrală, nici în lume. Altă susținere: procesul modernizării a fost copleșit de “problematica frontierelor, religiilor, limbilor și naționalităților”. Nici aici, nimic atipic. O constatare care se poate aplică multor altora, deci un fapt istoric deloc neobișnuit.
Societatea ungară, continuă el, ar fi fost istoricește una eclectică: “proprietari germanici, clasa comercială și financiară evreiască, populație nativă țărănească”. Iar “sentimentul unei națiuni ungare a apărut foarte târziu și cu multe frustrări”. Numai că multe alte state din această parte a lumii, dar și altele, au avut de înfruntat cam aceleași probleme în trecutul lor.
Apoi, că statul ungar este un construct zbuciumat și incert. Un regat medieval catolic, divizat între islam și protestantism, cucerit de otomani iar apoi încorporat în Imperiul Habsburgic, care s-a convertit într-unul dualist, ajuns după primul război mondial la proporțiile unui “stat foarte redus” (teritorial), devenit apoi unul dictatorial, “teoretic independent” după al doilea război mondial căci înglobat în “blocul sovietic”, apoi iarăși suveran , iar astăzi “în formă trunchiată, fără o întindere suficientă pentru a cântări pe scena europeană, dar nici suficient de redusă pentru a nu intră în tiparul post-naționalist” (Dar sunt oare Austria, Olanda, Elveția, ca să nu mai vorbim de Luxemburg, Lichtenstein, San Marino, state pe care le întinderea lor teritorială să se manifeste ca state independente?). Așadar, încă un fapt deloc singular, care nu face din Ungaria o excepție pe harta politică.
Specific pentru Ungaria ar mai fi, după lordul Skidelsky, și “fixarea în antisemitism” (în timpul revoluției sovietelor din 1919, în interbelicul regimului lui Horthy și în regimul stalinist din 1949-1956). Iar astăzi, democrația iliberala a lui Viktor Orban, în care “rezonează două ecouri ale istoriei: naționalismul și antisemitismul”.
Lordul universitar britanic susține că “sentimentul anti-Soros este o versiune pală a antisemitismului clasic”. Și aici un neadevăr și , potențial, o periculoasă greșală. Ungaria, ca și alte state post-comuniste, nu este anti-Soros pentru că ar fi antisemită, pentru că Soros este de origine evreu din Ungaria stabilit în Statele Unite, ci pentru că rețeaua “Societății deschise” pe care el a implantat-o în aceste țări și o finanțează copios, pune în mișcare programe și acțiuni care vizează influențarea politicii interne și externe a acestor state. A fi anti-Soros și a lua măsuri împotriva activităților rețelelor sale nu înseamnă automat a fi antisemit.
Geopolitologul greco-francez Georges Prevalakis observă că “în Europa Occidentală și în Europa Răsăriteană națiunea desemnează două realități destul de diferite. Comentatorii occidentali interpretează evenimentele din Europa Răsăriteană în funcție de propria lor experiență și de propria lor viziune asupra națiunii și naționalismului. Viziunea eurocentrica (în sensul Europei Occidentale) a națiunii și naționalismului conduce la deformarea realității răsăritene în ce privește o serie întreagă de probleme, cum sunt raporturile între limbă și politica, minoritățile, disputele teritoriale etc. “
Optica analistului-recenzent britanic este tributară acestei viziuni false și deficitare. Aprecierile sale dezinvolte și chiar ireverentioase despre națiunea și statul ungar, care ar sta sub semnul precarității și vulnerabilității istorice , exacerbarea curentului antisemit etc., dovedesc cel puțin o cunoaștere superficială a subiectului.
Ungaria nu este o țară și o națiune compozită și fără conștiința identitară, nici funciarmente antisemită. Dar, în mod clar, una iredentista, cel puțin la nivel oficial, cum o arată cât se poate de evident mult mediatizata “tragedie a Trianonului”. Lordul Skidelsky nu scapă, de altfel, prilejul de a vorbi despre o țară “redusă” sau “trunchiată”.
Dar și în această privința punctul sau de vedere contrazice adevărul istoric.
5 răspunsuri
Si care este marea viziune sau cum vad statele din Est realitatea? Vai de noi si de noi. Partidul unic si salvatorul suprem ? Bineinteles ca antisrosismul o tampenie impachetata de consilierii politicienilor si isi trage seva din antisemitism, frustrare economica si xenofobie. Restul sunt baliverne pentru desteptii fraieri , nesatsfacuti dar care cauta tot timpul un tap ispasitor in curtea altuia.
Cu permisiunea dumneavoastra o sa incerc astazi (atat cat pot) macar o scurta expunere asupra titlului articolului, care mi se pare real (temporal), important si binevenit (ca tema), justificat (ca nevoie de analiza) si oportun astazi (macar prin prisma „gesturilor” si a „interpretarilor” acestora), macar prin semantica „subiectului” care este unul „aparte” si incarcat de intelesuri. Haideti (pentru cititori), sa punem niste intrebari:
Cine este acest domn, Soros ? Ca nume si prin „voia tatalui’ si ca toti cei din familia lui „sa se inalte”, intr-o limba „a celor care spera” dar care a fost tiparita (limba „Esperanto”) in Polonia, sub o grafie si un titlu rusesc ?
Sau ca origine (ca familie), Schwartz ?
Este un domn, cu o copilarie zbuciumata, cu tripla cetatenie si triple domicilii in 3 state, Ungaria, SUA si Britania. Este un magnat (in principal), investitor, bancher, trader (unii zic ca ar „fi” si scriitor si filozof) na, hartia suporta, insurat cu vreo trei neveste (ultima o „nepoata sincera”) si cinci copii.
Are si niste fundatii (avantajul fundatiilor, in raport cu asociatiile, ca ONG-uri, este ca pot avea si un singur membru) si niste premii (cu bani poti cumpara si titluri nobiliare).
Si a creat pentru „eternitatea” de dupa „evadarea” sa in „vesnicele plaiuri ale vanatoarei” o chestie cam marxista (daca incluzi anarhismul exacerbat si irational) numita Open Society Institute, adica o societate „deschisa” mai multa decat necesitatea unei ferestre pentru aerisire sau a unei ferestre pentru cunoastere (gen` Windows), mai multa decat nevoia umana de propasire rapida si aspiratii cu iz` de acid hialuronic, mai clara dacat alfabetul Morse, mai putin reglementata decat a „saptea zi” a Genezei si mai putin „acuzabila” decat actiunea fizica (si poate profana) a „duhului sfant” si mai ireala decat „fata morgana”, dezbracandu-se mai rapid decat decat trenul care ne ecraneaza subiectul si obiectul trairii „unice”.
Si ce doreste acest domn?
Afirmatiile lui scrise sau „spuse” ne releva o nevoie de „reformare” a societatii, o „recalibrare” a trairilor diurne (in sensul castigului imediat, in sine, ca sens) sau „inalte, ele” (in sensul acceptarii pierderii imediate pentru inzecitul castig mediu, ca timp), societatea, in sine, avand de castigat macar experienta trairilor unice, tineresti ca „ocupatie” politica”, dincolo de „contondenta” autoritatilor si evident fara protectia „motorului” ideologic, care provoaca dar lasa „societatea” sa-si rezolve singura (in propria-i ei realitate) intelegerile gresite, actiunile gresite si pedepsele gresite.
Antisemit? Cred ca semitii au fost (vorbit sau scris, la modul istoric) cei mai antisemiti. Si asta pentru ca antisemitismul este (verificat) o arma cu care poti, dupa al doilea razboi (ei, ca o plomba cu 80 de rachete nucleare) sa „modelezi” realitatea imediata. Sa-ti „curtezi” aliatii nu este o rusine si sa fii aparat de ei nu este un pacat.
Chiar daca este evreu, Soros (ca si alti evrei) a ales atat puterea banilor cat si puterea creata in prezenta acestora pentru a se exprima.
Ca s-a exprimat, bine sau rau este deja o problema care tine de „suma”.
In nici un caz insa „antisemitismul” nu are legatura cu vreun evreu care populeaza vremelnic acest taram „dumnezeiesc”. El are legatura doar cu acea actiune (unica) in care a existat un plan de distrugere a unui „mic dar puternic” popor, martirizat „in extremis” prin cele cinci mari trusturi de presa americane (care sunt la fel de mari si astazi) si care creeaza, macar pentru o jumatate de lume, indemnuri precum cel de astazi.
Cu permisiunea dumneavoastra, maine voi intra in analiza textului
Inteleg ca un istoric britanic, Norman Stone (dupa insiruirea de titluri referitoare la razboaiele mondiale) si tematicile personalizate referitoare Cehoslovacia, Rusia si Turcia a mai publicat recent si o scriere referitoare la Ungaria.
Tematicile generale (precum razboaiele mondiale) nu lasa loc de interpretare a „tentatiei” de a mai adauga niste sute de file peste milioanele deja scrise.
Insa celelalte scrieri, adica cele legate de Cehoslavacia, Rusia, Turcia si, mai nou Ungaria se refera la poporul Kazar si majoritar in poporul lui Israel de astazi, care in secolul VII au creat un hanat independent în nordul Caucazului, de-a lungul Mării Caspice, unde iudaismul a devenit religie de stat (si asta pentru ca religia iudaica permitea lipsa „moralitatii” intr-un razboi, chiar raptul sau ororile macabre) iar la apogeul statalitatii lor controlau mare parte din ceea ce reprezintă azi sudul Rusiei, vestul Kazahstanului, estul Ucrainei, Azerbaijanul, mari porțiuni ale Caucazului (incluzând Daghestanul, Georgia) și Crimeea.
Si asta fara legatura cu valorosul popor askenad, care a propasit statul israelian si l-a valorizat intr-o lume a stiintei, filozofiei artei si a ideilor.
Tematicile istoricului britanic urmaresc acest traseu Kazar, foarte important de altfel, ma mira de ce nu a inceput cu Polonia, care a avut in secolul XVI primele ghetouri kazare iar dupa cele de mai sus cu Italia sau Germania.
Referitor la baronul Skidelsky si la comentariile lui, consider ca lupta se da la nivel „intern” si este una aflata in limitele „marii majoritati” evreiesti. Comentariul critic se pozitioneaza (aproape genetic) intr-o lume invingatoare, care (de sus) priveste „viermuiala” statului emergent-european ungar, stat (nu este Israel) care a indraznit (precum rusii) sa-l repudieze pe Soros si „societatea lui deschisa”, in „contra” democratilor familiei Clinton si a unei actuale (republicane) presedentii „cea mai buna din istoria lui Israel”.
Ce spune el sau scrie, nu este istorie.
Iar „incertitudinea” poporului ungar, cu toate erorile lui de documentare, interpretare, analiza, decizie politica si actiune nationala nu poate eluda cadrele istorice in care s-au desfasurat evenimentele (Ungaria tine minte dar nu mai este stepa Panonica in care s-a odihnit Atila) si nu poate uita nici „curtile” surde la care se duceau cu „interesu`n bat” si faceau „anticamera prelungita” la diferiti evrei (din marea gasca europeana) care le priveau interesele nationale ca pe niste tentative mascate de subversiune (invatate, iata) si care, ca inteles, au creat notiunea de antisemitism.
Antisemitismul, la origine are legatura nu cu fiinta nationala a statului evreu, care la acel moment nu trecuse prin experienta terifianta a holocaustului ci cu interesele ei individuale si nationale, considerate (a`priori) superioara celorlalte popoare.
Da, poate accept (cu toate ca nu este democratic) si pana la urma natia este formata din indivizi si unicitatea si dimensiunea creatiilor individuale le apartin in primul rand lor si abia apoi sunt asezate in acea mare panoplie nationala, disipandu-se oarecum dar regasindu-se in acel „tot” care-i reprezinta ca drapel.
„Fixarea in antisemitism” a Ungariei, cu exemplele date de acest baron (formatie economica) mi se pare o „recenzie”, in sens restrictiv, cu trimitere la afaceri si la interese ludic – financiare, fara alta ideologie in afara acelei (fruste si selective) burghezii parastatale in care evreimea detine un loc de frunte.
Nationalismul este o rusine pentru natia evreiasca? Nu cred si chiar daca evreii sunt cel mai „imprastiat” popor din lume, nationalismul lor se manifesta in fiecare individ evreu si in fiecare moment al vietii lui prin credinta, obiceiuri si apartenenta mentala la acel „loc” care este Israel. Si atunci de ce ar fi rusinos pentru Ungaria?
Cum poate un individ (acest baron) sa aiba o abordare atat de simplista asupra istoriei statelor? Ce legatura are „revolutia sovietelor” cu antisemitismul maghiar? Sunt doar erori umane care pot fi catalogate doar ulterior ca fiind antisemite si care au facut nu numai Ungaria ci si alte state sa se rusineze. Si asta in functie de politica si „interesele” dictate (sa ne amintim de pogromul de la Iasi), negenerat de nevoi interne ci doar de solicitari externe imperioase.
Nu poti privi un stat nou creat (cu sprijinul celor care nu aveau puterea sa-l inglobeze) ca pe o exprimare a propriilor aspiratii si decizii. Nici astazi, statele mici, europene nu sunt altceva decat „exprimari timide” ale unor asa zise democratii „de gasca” care coexista in limitele (cat o zgarda) acceptate de marii „granzi”.
Sa fii antisemit inseamna sa fii impotriva statului si a poporului Israel. Daca indraznesc sa numesc un stat (nici el impotriva poporului ci poate impotriva statului) ca entitate politico – militara as numi Iranul (iertare, Rouhani).
De unde Ungaria antisemita ? Adica din cauza lui Soros? Domnilor de mai sus (si nu sunteti doar voi in istorie), va simtiti bine cand acuzati (pentru ca asta reiese din „comentariile” d-voastra) ?
Credeti ca acuzatia in sine reprezinta o forma de manifestare acceptata de intelectul superior uman (ea) in absenta unor documentari, informari si analize scrise, ca baza a concluziilor pe care astazi le clamati (doar ca pe niste indemnuri de urmat si nu pe baza de munca si ostoire intru aflarea adevarului) si pentru utilizarea lor in scopuri constructive ?
Probabil ca sunteti doar niste „specialisti britanici”, creati in fuga la „apelul de seara”, neimportanti. Iar daca vreti sa reveniti, ca importanta in gandirea noastra si in „ochii” istoriei, aduceti-va aminte, cel putin de acea intalnire unica cu eternitatea in care „socoteala” nu mai are legatura cu banii, orgoliile si marirea ci cu lipsa, modestia si simplitatea.
Referitor la iredentismul maghiar si la „Trianon”, am citit si am urmarit cu atentie si temele minime din film si am inteles atat tensiunile acumulate, nedreptatile sociale, momentul istoric dar am inteles si realitatea creata de poporul maghiar, munca, traditia si poezia lui.
Istoria nu este nici dreapta si nici nedreapta. Ea este doar o insiruire de intamplari, corect spuse. Interpretarile apartin politicului. Iar intelesurile sunt ale noastre, ale celor care nu facem nici istorie si nici politica.
Si apropo domnilor se pare ca nu sunteti la curent ca afisele cu portretul lui Soros din Ungaria aveau steaua lui David pe ele? Si prpbabil ati trecut precum gasca prin apa pe langa declaratia unuia dintre cei care l-au inscaunat pe Orban din nou la putere . Seful de campanie Birnbaum ( Finkelstein era cel de-al doilea si geniul) a spus cu micuta lui gura evreiasca ” antisemitismul este ceva vesnic care nu poate fi sters” . Poate mai meditati meditati si pe urma mai cautati noi explicatii?