Caută
Close this search box.

Al doilea eşec succesiv al Finanţelor la emisiunea de titluri de stat. Băncile au oferit o dobândă prea mare

ministerul finanţelor

Ministerul Finanțelor a fost nevoit să anuleze astăzi o licitație de titluri de stat, prin care intenționa să împrumute de la bănci și investitori 400 de milioane de lei, informează Profit.

Statul a renunțat după ce a primit de la bănci și investitori oferte doar pentru o treime din această sumă, iar costul banilor, dobânda cerută, a fost considerat neacceptabil.

Aceasta este a șaptea licitație din ianuarie la care statul nu ia niciun leu sau nu reușește să atragă toată suma căutată şi al doilea succesiv, după precedenta emisiune, la care Finaţele nu au reuşit să atragă decât 100 din cele 500 de milioane de lei.

Reticența băncilor de a finanța statul vine în contextul în care Guvernul nu a prezentat încă un proiect de buget pentru acest an, dar și-a şi ostilizat băncile locale prin introducerea unei taxe suplimentare pe active, inclusiv pe titluri de stat, iar investitorii străini par să fi devenit mai precauți în privința activelor românești.

Licitația anulată ieri este ultima din ianuarie pentru Finanțe și încheie o lună extrem de slabă în ce privește împrumuturile. Statul a vrut să atragă 400 de milioane de lei prin vânzarea de titluri cu maturitate reziduală de 12 ani și 8 luni.

Suma de 400 de milioane de lei putea fi suplimentată a doua zi printr-o vânzare necompetivă, în condițiile stabilite azi. Problema Finanțelor, vizibilă, de altfel, la toate tentativele de vânzare de titluri de stat din ianuarie, este cererea slabă din partea cumpărătorilor, cei mai importanți fiind băncile comerciale. Băncile au licitat luni doar 123,2 milioane de lei, aproape 31% din cât avea nevoie statul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri