Caută
Close this search box.

Alocații Austria. Situația copiilor români, discutată în Parlament

afaceri

Preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, senatorul ALDE Dorin Valeriu Bădulescu, propune în prima săptămână de activitate parlamentară organizarea unei mese rotunde pe tema drepturilor copiilor ai căror părinţi lucrează în străinătate, cu referire la situaţia din Austria unde au fost reduse indemnizaţiile pentru copiii angajaţilor români din această ţară. 

„În calitate de preşedinte  al Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi şi de avocat, consider că un stat, precum este Austria, cu o atât de îndelungată şi valoroasă politică democratică şi de respectare şi apărare ale drepturilor omului, un stat etalon în privinţa principiilor şi valorilor umane, nu doar în Europa, ci şi în întreaga lume, nu poate lua măsuri care să nu fie aliniate la legislaţia europeană, în special când este vorba despre drepturile, nevoile şi statutul copiilor. Orice cetăţean european care lucrează în altă ţară, atât el, cât şi membrii de familie, au dreptul de a fi trataţi ca şi cetăţenii ţării respective”, afirmă, într-un comunicat de presă transmis joi AGERPRES, senatorul de Buzău Dorin Valeriu Bădulescu.

Potrivit sursei citate, la masa rotundă vor fi invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor române cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor omului, în general, şi drepturilor copilului, în special, precum şi reprezentanţii statului austriac din România.

„Evenimentul se va desfăşura în contextul în care Consiliul Naţional al Austriei a adoptat proiectul de lege federală, propus de Guvern, prin care este modificată o lege mai veche, şi anume Legea compensaţiilor familiale 376/1967. Astfel, legea introduce un mod diferenţiat de calculare a alocaţiilor pentru copii: copiii ai căror părinţi lucrează în Austria, dar care trăiesc în alt stat al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau în Elveţia, vor primi o alocaţie calculată în funcţie de nivelul preţurilor din respectivul stat, aşa cum reiese din datele publicate de EUROSTAT”, a precizat senatorul ALDE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri