Caută
Close this search box.

Computere minuscule de 0,3 mm!

În filmul SF din 1987 – “Innerspace”, un soldat din Forţele Aeriene Americane este adus la dimensiuni miniaturale pentru a putea intra în sistemul circulator al unui cobai. Deşi au trecut mai bine de 30 de ani de la acest film SF, evoluția extraordinară a ingineriei a făcut posibilă construirea unor computere minuscule încât încorporarea lor în interiorul țesuturilor vii nu mai ține de imaginație.

De exemplu, la începutul anului 2018 o echipă de la Universitatea din Michigan (SUA), condusă de profesorul de inginerie electrică și informatică, David Blaauw, a folosit un procesor eficient din punct de vedere energetic, construit de compania Arm, pentru a asambla cel mai mic computer din lume. Măsurând doar 0,3 mm pe o parte, dispozitivul reprezintă doar o zecime din mărimea recordului anterior, un calculator alimentat cu energie solară, care nu depășește mărimea unui grăunte de sare.

Deoarece senzorii de temperatură și presiune pot fi încorporați în noul dispozitiv, echipa lui Blaauw prevede că, printre alte aplicații, microcalculatorul ar putea fi implantat în tumori pentru a determina dacă acestea se micșorează după tratamentul prin chimioterapie (studiile arată că tumorile pot avea temperaturi ușor mai ridicate decât țesuturile sănătoase).

Deși dezvoltarea computerelor minuscule este un domeniu incitant, există obstacole care împiedică folosirea acestora pe scară largă în domeniul sănătății precum și în alte sectoare. Una dintre cele mai mari probleme este construirea unor baterii suficient de mici pentru alimentarea dispozitivelor. Pe măsură ce mărimea bateriilor scade, cantitatea de energie pe care o stochează se micșorează dramatic. Bateriile necesare pentru calculatoarele mici sunt semnificativ mai mici decât bateriile convenționale folosite pentru alte dispozitive medicale, cum ar fi stimulatoarele cardiace și implanturile cohleare (un dispozitiv biomedical care înlocuiește auzul natural la persoanele suferinde de hipoacuzie severă sau profundă, inclusiv de pierderea totală a auzului) – și, spune Blaauw, capacitatea lor poate fi de o mie de ori mai mică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri