Caută
Close this search box.

Declarația lui Tuncay, la doi ani după divorțul de Andreea Marin: Am tot încercat să evit întrebarea asta

Au trecut doi ani de când Andreea Marin și Tuncay Ozturk au divorțat, iar până acum, medicul a fost destul de reținut în detalii despre viața personală. Deși a fost surprins în compania mai multor tinere, acesta a refuzat până acum, să comenteze subiectul. 

„Am tot încercat să evit întrebarea asta. Sigur că am mai ieşit la întâlniri, dar începe să fie din ce în ce mai greu. Nu neapărat mai greu, dar e mai complicat să ai încredere în cineva. Pe termen lung, nu mă gândesc să mă întorc în Turcia. Sunt fericit aici. Vreau să rămân aici să-mi dezvolt afacerea şi chiar să-mi întemeiez o familie aici, adică să mă stabilesc în România”, spune terapeutul, potrivit Spynews.

Tuncay Ozturk a vorbit și despre zvonurile cu privire la relația dintre el și asistenta Sandra. „Au apărut multe surse, dar noi nu ştiam cine sunt acele surse. Putea fi oricine, chiar şi unul care s-a nimerit în acelaşi loc cu noi. Ne uitam la televizor şi vedeam cum spun că ei ştiu sigur că noi suntem împreună. Ce e sigur? Şi cine sunteţi voi ca să spuneţi asta?”, a mai spus Tuncay.

Fostul soț al vedetei de televiziune Andreea Marin a decis să facă lumină în acest caz și a oferit explicații pe contul său de Facebook. Acesta a înregistrat pierderi importante în fiecare an și are un deficit de 80.000 de euro. În plus, la finalul anului 2017, firma medicului turc avea datorii de 800.697 lei, aproximativ 170.000 de euro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri