De curând, un vecin, vechi cunoscut, fugit de ”comunismul” din Suedia, mi s-a destăinuit: „m-am săturat de comuniștii ăștia suedezi”. Și mi-a argumentat: nu poți să faci nimic de capu’ tău, nu poți să greșești, nu poți să te simți și tu singur, peste tot domnesc Ordinea si Legea. Dacă intri cu un 4×4 al tău în oraș și n-ai plătit rovigneta, amenda iți vine în 3 zile și este foarte mare. Dacă ai greșit plătești de-ți sar capacele. Vecinul meu s-a săturat de această permanentă pseudo-‘securitate’ care obligă toți cetățenii la ordine și respect față de Lege. Aici poți să faci ce vrei, și stai câțiva ani la ”mâncare și cazare gratis”. Dacă furi, e bine să furi mult ca să ai ce șpagi să dai la cei care te vor judeca.
Suedia este țara în care politicienii nu au privilegii, nu se bucură de imunitate, iar alegătorii se prezintă la vot în proporție de peste 80%. În topul celor mai fericite popoare, Suedia figurează pe locul 5, după Danemarca, Norvegia, Elveția și Olanda, în timp ce Marea Britanie este abia pe locul 22, iar Romania pe locul 90. Țările „fericite” au în comun mai multe lucruri, printre care, un venit mare pe cap de locuitor, o viața sănătoasă și, mai ales, absența corupției la nivelul liderilor, explică John Helliwel, profesor de economie la Universitatea British Columbia. De asemenea, implicarea oamenilor în viața „cetății” este tratată cu foarte mare seriozitate.
Suedia este o monarhie constituționala. Din 1971, Parlamentul țării este unicameral și are 349 de membri, aleși prin vot direct și proporțional, ei reprezentând 9,2 milioane de cetățeni. Regele Carl al XVI-lea Gustaf îndeplinește doar funcții ceremoniale, cele politice fiind preluate de Purtătorul de Cuvânt al Parlamentului.
Statul este conceput ca un sprijin pentru toți cetățenii săi, care sunt tratați echitabil prin intermediul unor servicii sociale consistente, bazate pe o economie solidă. Aceste servicii sunt asigurate tuturor gratuit, indiferent de venituri sau clasă socială. În schimb, taxele sunt mari, dar ele se întorc sub formă de pachete de asistență socială.
Această relație între stat și cetățeni face ca alegerile să fie extrem de importante pentru suedezi. Conform statisticilor, peste 30% dintre ei sunt membri în diverse partide și peste
80% sunt membri de sindicat. Prezența la alegerile organizate la fiecare 4 ani este de peste 80%. Suedezii consideră dezbaterile politice și prezența la vot esențiale pentru democrație.
Fără privilegii sau lux pentru politicieni. Țara este condusă de clasa politică, nu de rege, iar suedezii sunt extrem de implicați și de atenți la activitatea depusă de cei cărora le dau votul, motiv pentru care aceștia nu au privilegii si nici nu beneficiază de condiții de lux. Până în 1990, în Suedia nici nu existau locuințe puse gratuit la dispoziția parlamentarilor. Aceștia obișnuiau să doarmă pe canapelele din birourile lor, situate în clădirea Parlamentului.
În prezent, parlamentarii suedezi au la dispoziție garsoniere deținute de stat, cu o suprafață de circa 40 de metri pătrați. Singura cameră este folosită atât ca living, cât și ca dormitor. Spălătoria este comună, iar demnitarii trebuie să se programeze din timp dacă vor să își spele așternuturile. Sunt și parlamentari care trăiesc într-un spațiu chiar mai mic, de doar 18 metri pătrați. În aceste cazuri, inclusiv bucătăria este împărțită în comun. Nu există personal de serviciu, iar regulile sunt stricte: „Păstrați curățenia”. Biroul unui parlamentar are circa 18 metri pătrați.
Demnitarii nu au secretare sau consilieri, nici mașini de serviciu cu șofer. „Eu îi plătesc pe politicieni. Nu văd niciun motiv pentru care banii plătitorilor de taxe să fie folosiți pentru a le oferi politicienilor o viață de lux”. Reședința oficială a premierului suedez nu depășește circa 300 de metri pătrați. Nici acesta nu beneficiază de personal de serviciu. Mai mult, purtătorul de cuvânt al guvernului a declarat că premierul își calcă singur cămășile și își spală singur rufele, la fel ca orice simplu cetățean. Suedia este împărțită în 21 de comitate conduse de câte un birou administrativ numit de guvern împreuna cu un consiliu ales de cetățeni. Pe teritoriul Suediei sunt 290 de localități. Nici primarii și nici guvernatorii nu au dreptul la reședințe oficiale gratuite, iar consilierii nici măcar nu au salariu lunar sau un birou propriu, așa că lucrează de acasă.
„Suntem aleși să reprezentăm cetățenii și, la fel ca ei, avem propriile noastre slujbe”, a explicat o consilieră. Doar parlamentarii, care lucrează la elaborarea legilor, se consideră că exercită un serviciu public pentru care trebuie să fie remunerați cu salarii lunare. Un parlamentar suedez câștigă aproape dublul venitului net al unui profesor.
Fără indemnizații speciale. Parlamentarii care nu domiciliază în capitală nu primesc bani în plus pentru costurile suplimentare, cum ar fi plata unei eventuale chirii sau pentru a avea asistenți la cabinetele parlamentare din localitățile de origine. Acolo, mulți dintre ei lucrează de acasă și utilizează sediile partidelor sau bibliotecile publice pentru a se întâlnii cu alegatorii. Toate călătoriile cu avionul ale parlamentarilor trebuie să fie aprobate și rezervate la agenția de turism din cadrul Parlamentului, nefiind alocate indemnizații speciale.
Fără imunitate. Politicienii suedezi nu sunt privilegiați în fața legii și nu se bucură de niciun fel de imunitate. Mona Sahlin a cumpărat o ciocolata și alte câteva obiecte personale cu credit cardul guvernamental și a plătit scump – si-a pierdut postul de vicepremier.
Scandalul a fost celebru în anii ’90, fiind cunoscut sub numele de „cazul Toblerone”. Sahlin si-a compromis cariera politică, fiind nevoită să demisioneze din funcția de lider al Partidului Social Democrat.
Principiul transparenței este inclus în Constituția suedeză de mai bine de 200 de ani. El face ca excesele de putere sau cazurile de corupție să fie extrem de rare în această țară.
