Caută
Close this search box.

Diplomaţii americani părăsesc ambasada SUA din Venezuela

Venezuela

Diplomaţii americani au început să părăsească ambasada SUA de la Caracas, îndreptându-se spre aeroport într-un convoi escortat de poliţie, potrivit Reuters, după ce Maduro a rupt toate legăturile diplomatice cu Washingtonul.

Un martor a observat în jurul orei locale 8:30 (14:30 ora României) un convoi de vehicule, însoţit de motociclete ale poliţiei, care mergeau pe autostradă în direcţia aeroportului.

Un alt filmuleţ care circulă pe reţelele sociale arată aceeaşi caravană care părăseşte ambasada din centrul oraşului.

Sute de mii de persoane au protestat miercuri faţă de regimul preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro. În aceeaşi zi, liderul opoziţiei, Juan Guaido, s-a autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei. SUA l-au recunoscut oficial drept preşedintele legitim, iar acest lucru l-a determinat pe preşedintele Nicolas Maduro să rupă orice legătură diplomatică cu Washingtonul.

Marea Britanie şi-a exprimat şi ea susţinerea faţă de Guaido prin purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May. De asemenea, Spania îl susţine oficial pe Guaido. Columbia şi Brazilia – aliatele Washingtonului în regiune – au urmat exemplul Casei Albe, dar şi Argentina, Chile şi Paraguay. SUA l-a asigurat pe Juan Guaido de ”recunoaşterea sa în vederea impulsionării întoarcerii la democraţie în această ţară”.

Ministerul Apărării din Venezuela şi-a exprimat susţinerea faţă de Maduro, denunţând “o lovitură de stat” din partea lui Guaido.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri