Caută
Close this search box.

Dosarul Belina se judecă acum pe fond. Aşa a dispus Tribunalul Bucureşti

belina

Tribunalul Bucureşti a decis începerea judecării pe fond în dosarul „Belina”, în care Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, este acuzată de abuz în serviciu.

„Constată legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în hotărârea tribunalului.

Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a fost trimisă în judecată în dosarul „Belina” în iunie 2018, fiind acuzată de abuz în serviciu.

Pentru complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni a fost deferită justiţiei şi Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată: Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al CJ Teleorman; Mariana Sanda Gheorghiu, asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria; Rodica Guşă, asistent registrator la Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria.

Procurorii susţin că în anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar după doar câteva zile, cele două proprietăţi, cu suprafeţe de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal unei firme private, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual, prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri