Italienii de la Fincantieri sunt una dintre firmele aflate în cursa pentru contractul de realizare a celor patru corvete pentru Marina Militară Română.

Un raport al ADIT, braţul armat al statului francez în materie de informaţii speciale din domeniul economic, obţinut de publicaţia franceză La Tribune, arată nereguli grave privind compania italiană.

Raportul de 36 de pagini vorbeşte de legături cu mafia, corupţie şi deturnări de fonduri şi practici la limita legii. În cadrul acestuia se detaliază afacerile companiei din state precum Libia, Irak, India sau Emiratele Arabe Unite.

Printre acestea se menționează „negocieri de stil vechi” privind un contract încheiat de Fincantieri în Qatar, pentru şapte nave în valoare de 5 miliarde de euro. Serviciul de inteligenţă vorbeşte despre plăţi făcute în afara contractului în valoare de 17,4 milioane de euro.

În Libia, justiţia italiană l-a implicat în 2013 pe Francesco Belsito, secretar administrativ al Fincantieri în anul 2010, ca şi pe directorul din Italia pentru constucţia şantierului din Liguria între anii 2006 şi 2011, pentru rolul său în încercarea de a vinde o navă militară regimului autoritar al colonelului Gaddafi. Tranzacţia nu a avut în cele din urmă loc, dar cei doi au fost deferiţi justiţiei.

Fost trezorier al Ligii Nordului, Francesco Belsito este de asemenea în vizorul justiţiei italiane pentru vânzarea în anul 2009 a unor ambarcaţiuni de patrulare către Emiratele Arabe Unite.

240 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here