Caută
Close this search box.

Guvernul condus de Theresa May rămâne la putere, după ce moţiunea de cenzură a picat

theresa may

Guvernul condus de Theresa May a supraviețuit moțiunii de cenzură a Partidului Laburist din Marea Britanie.

Împotriva moțiunii au votat 325 de parlamentari, iar 306 au susținut documentul și, implicit, dărâmarea Cabinetului May.

În deschiderea dezbaterii din Parlament, liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, a declarat că Theresa May a pierdut „încrederea şi susţinerea” Parlamentului, la o zi după respingerea masivă a acordului privind Brexitul de către parlamentarii britanici și a îndemnat-o „să facă ceea ce este just şi să demisioneze”, cu mai puţin de trei luni înaintea ieşirii din UE, prevăzută pentru 29 martie.

Această moţiune a fost depusă în urma respingerii cu o majoritate zdrobitoare a acordului Brexitului negociat de May cu Bruxellesul, care nu-i mulţumeşte nici pe eurosceptici şi nici pe eurofili, potrivit News.ro.

Textul a fost respins marţi seara cu 432 de voturi la 202 – fără precedent în istoria parlamentară a regatului. Şi mai rău, 118 deputaţi din cadrul majorităţii conservatoare au votat împotriva documentului.

Presa britanică vedea miercuri în acest lucru ”O umilire totală”, potrivit Daily Telegraph, în timp ce tabloidul The Daily Mail considera că Theresa May „luptă pentru supravieţuirea sa”.

În Statele Unite, The Washington Post apreciază că Regatul Unit se ”îndreaptă către un dezastru”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri