Caută
Close this search box.

Ilustrul muzician Vladimir Cosma în concert la Paris

Ilustrul compozitor și dirijor de origine română Vladimir Cosma va concerta la Paris, la sfârșitul acestei săptămâni, în cadrul unei serii de concerte susținute de Institutul Cultural Român alături de Ambasada României în Republica Franceză, cu prilejul preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către țara noastră. Concertele vor avea loc pe 26 şi 27 ianuarie 2019, de la ora 20.00, respectiv 16.00, în faimoasa sală pariziană de spectacole „Le Grand Rex. Vladimir Cosma va dirija Orchestra Simfonică din Arondismentul 7, în timp ce corul orchestrei va fi condus de dirijorul Guillaume Connesson.

Este un nou și bun prilej să evidențiem afinitățile cu spațiul francez, definitorii pentru cultura română modernă și să omagiem marile personalități ale diasporei româneşti. Suntem onorați, așadar, să marcăm debutul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, printr-un concert care poartă marca ilustrului compozitor Vladimir Cosma” a declarat președintele ICR, doamna Liliana Țuroiu.

Programul concertului din 26 ianuarie, cuprinde lucrările importante ale lui Vladimir Cosma orchestrate pentru marele şi micul ecran. Vor fi interpretate piese care au devenit coloana sonoră a unora dintre cele mai cunoscute filme ale cinematografiei franceze („La Boum”, „Diva”, „Le Grand Blond”, „Rabbi Jacob”), dar și alte creații inedite, orchestrate într-o nouă versiune de concert. Maestrul Cosma va susține un master class, de la ora 11.00, pe 27 ianuarie 2019.

Vladimir Cosma, născut la București, într-o familie de muzicieni, a ajuns la Paris în 1963, pregătindu-se muzical cu Nadia Boulanger, dar și la Conservatorul Național de Muzică din Paris. În 1968, Yves Robert îi încredințează muzica filmului său „Alexandre le Bienheureux” (a fost pentru prima dată când Vladimir Cosma a compus muzică de film), succes confirmat și reiterat în 1972 de muzica creată de maestru pentru filmul „Marele Blond cu un pantof negru”. De atunci, a compus peste 400 de partituri, pentru producții cinematografice și seriale TV.

Cinematograful i-a oferit oportunitatea să abordeze diferite genuri muzicale, de la jazz la muzică clasică, Vladimir Cosma compunând lucrări pentru cor și orchestră, concerte pentru vioară, eufoniu, trompetă, violoncel, mandolină, muzică de cameră etc. De câțiva ani, concertele simfonice sunt preponderente în activitatea artistică a lui Vladimir Cosma, muzicianul dedicându-se rescrierii partiturilor și dirijării orchestrelor.

În afara celor două César-uri, distincții pentru cea mai bună muzică de film („Diva”, în 1982, și „Le Bal”, în 1984), două premii „7 d’Or” și a mai multor premii prestigioase (SACEM, Premiul „Henri Langlois” al Cinematecii Franceze), Vladimir Cosma a obținut numeroase discuri de aur și de platină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri