Lucius Cornelius Sulla, proscripția și justiția românească

Lucius Cornelius Sulla Felix (138 î.Hr. – 78 î.Hr.) a fost un general și om politic roman, care, ca dictator, a încercat să constituie o nouă formă de stat, contribuind la destrămarea Republicii Romane.

A instituit o nouă procedură – proscripția, prin care protecția oferită de legi unui cetatean roman se suspenda, el era pedepsit, iar proprietatea acelei persoane era confiscată. Cu alte cuvinte, era posibil să ucizi sau să exilezi o persoană prin decizie administrativă executorie, fără judecată și fără posibilitatea de a contesta în instanță decizia.

Totodată a oficializat și instituția delatorului/denunțătorului. Denunțătorul era o persoană, care făcea un denunț împotriva oamenilor politici incomozi. Delatorul nu trebuia să aducă vreo probă, să dovedească că nu are un interes personal în cauză sau că nu este de rea-credință. Pentru delațiuni primea o recompensă materială și socială importantă și se bucura de amnistie totală pentru orice faptă a săvârșit, inclusiv pentru crimă.

Pentru a avea un număr suficient de delatori au fost eliberați peste 10.000 de sclavi și criminali, din sudul Italiei, cărora li s-a acordat cetățenie romană. Sulla a creat și un Oficiu pentru ridicarea recompenselor puse pe capul oponenților, care îi creau probleme.

Instituția proscripției a fost mai rar utilizată în timpul primului triumvirat, (Iulius Caesar a dus o politică de împăcare cu adversarii), dar a ajuns la apogeu în timpul celui de-al doilea triumvirat atunci când nu se mai lucra individual, ci se creau liste de oponenți politici pe care, apoi, delatorii îi denunțau.

Primul, pe o astfel de listă, a fost Marcus Tullius Cicero (3 ianuarie 106 î.Hr. – asasinat în 7 decembrie 43 î.Hr.), filozof, politician, jurist, orator, teoretician politic și constituționalist. Ca dovadă de maximă ipocrizie și oportunism, Cicero a fost trecut pe lista de proscripție, la cererea lui Marc Antoniu, de către Octavian – viitorul Augustus – deși acesta a reușit să-și construiască o carieră politică grație intervenției lui Cicero. Prin utilizarea proscripției, instituțiile Republicii Romane și mai ales Senatul au fost decimate și în locul celor uciși fără judecată a venit noua generație de politicieni – pragmatici, obedienți, lași, lingușitori și fără respect față de moralitatea romană.

Acest recurs la istorie mi-a venit în minte în anul care a trecut, urmărind viața politică și mai ales dezvăluirile cu privire la realizarea actului de justiție. Am constatat numeroase similitudini cu epoca de sfârșit a Republicii Romane și anume:

1. Politica selectivă a organelor judiciare îndreptată mai ales asupra oamenilor politici și a liderilor profesionali incomozi, creând cale liberă accesului la putere a unei noi clase politice similare celei care s-a afirmat în Roma antică în timpul celui de-al doilea triumvirat.
2. Delațiunea a căpătat valoare morală și a constituit regina probelor în procesele penale. Dogma juridică românească spune că pentru a trage o concluzie corectă în aprecierea unei mărturii-denunț, acesta trebuie să respecte două principii fundamentale – cel al sincerităţii şi cel al fidelităţii declaraţiei. Adesea acest aspect a fost eludat. Mai mult, literatura de specialitate consemnează şi cauzele care pot determina ca denunțul/ mărturia să fie de rea-credinţă: