Greva minerilor de la Complexul Energetic Oltenia s-a încheiat, urmare a succesului înregistrat de negocierile dintre reprezentanții ministerului energiei, ai complexului și ai sindicatelor. Minerii vor primi un spor net de 585 lei și vor relua imediat lucrul.

„Ca urmare a negocierilor de astăzi de la sediul Prefecturii Gorj între Ministerul Energiei, conducerea Complexului Energetic Oltenia şi sindicatele din cadrul CEO, minerii din cadrul Complexului au început să reia munca. Astfel, carierele în care activitatea se pregăteşte să reînceapă sunt: Roşia, Rovinari, Tismana, Jilţ Nord, Jilţ Sud, Lupoaia şi Husnicioara”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Energiei, remis joi.

Ca urmare a discuţiilor din data de joi, dintre conducerea Ministerului Energiei, conducerea Societăţii Complexului Energetic Oltenia şi reprezentanţii legali ai sindicatelor, în condiţiile reluării imediate a activităţii, s-a stabilit că, în limita în limita prevederilor bugetare, se va acorda un spor de producţie pentru personalul muncitor din activitatea de producţie, mentenanţă şi transport cărbune în sumă de 1.000 lei brut, respectiv 585 lei net., informeaza Digi 24 TV.

Pentru conducătorii de formaţie lucru din activitatea de producţie, mentenanţa şi transport cărbune va fi acordată o sumă de 700 lei brut, respectiv 409 lei net.

Totodată, pentru personalul de conducere din activitatea de producţie, mentenanţă şi transport cărbune va fi acordat o sumă de 500 lei brut, respectiv 292 lei net.

De asemenea, vor fi acordate vouchere de vacanţă pentru toti salariaţii în sumă de 1.450 lei, începând cu data de 1 mai 2019.

Minerii din carierele de la CE Oltenia sunt în grevă de vinerea trecută. Din lipsa cărbunelui, un grup de la Rovinari a fost oprit joi dimineaţă, iar preturile energiei pe piata spot au atins niveluri record.

 

 

45 Vizualizări

1 COMENTARIU

  1. Acum sa-i vad eu pe carcotasii lui Dancila. Cum a aflat (a fost mana lui Soros) a apelat la SRI, si, in doi timpi si trei miscari a rezolvat situatia. Numai Ceasca mai reusea performanta asta. Ne-am pricopsit iar cu un geniu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 3 =