Nu trece ziua fără probleme serioase în sănătate și, făcând o radiografie a sistemului din 2000 încoace, constatăm o deteriorare fără precedent a situației din segmentul public.
Când mă refer la problemele semnalate, nu pot trece cu vederea că abuzurile și derapajele sunt mult mai multe decât cele care apar în spațiul public, de cele mai multe ori bolnavii sau aparținătorii acestora neștiind că sunt victimele unor ilegalități. Și la acest capitol tot statul este principalul vinovat, pentru că are instrumentele și resursele necesare, chiar și responsabilitatea de a demara campanii de informare eficiente pentru ca românii să-și cunoască drepturile atunci când au nevoie de servicii medicale.
Nu scot din discuție nici ambulatoriile sau spitalele private, unde industria și rulajul mare de pacienți fac să transpară lipsa de organizare și de resurse, mai ales deficitul de personal calificat. S-a tot vorbit pe vremuri despre inechitatea între stat și privat, că la felia mare a bugetului pus la dispoziție de Casa Națională de Asigurări de Stat ar trebui să aibă acces toți operatorii, dacă funcționează la standarde naționale.
Bun, s-a întâmplat și lucrul acesta, după presiuni în toate culisele de influență pe care nu vi le puteți imagina, iar rezultatul este mioritic, așa cum îl înțeleg patronii din sistem: cei cu bilet de trimitere stau pe liste de așteptare în centrele private, iar pacienții care plătesc cu banii jos intră în față. Ministerul Sănătății, cel care ar trebui să intervină prin toate instituțiile sale subordonate atunci când vede inechitatea generalizată, închide ochii.
Să rămânem la Ministerul Sănătății, acolo unde miniștrii se schimbă ca șosetele, iar performanța lor este nulă. Am văzut-o miercuri seara pe Sorina Pintea, ministrul Sănătății, la o televiziune. Degeaba afișezi empatie și disponibilitate pentru problemele curente, dacă nu ești capabil să faci lucrurile să funcționeze.
De exemplu, în privința bolnavilor de cancer, lucrurile merg ca pe roate în opinia sa, iar doamna ministru ne asigură că sunt bani pentru diagnosticarea și tratamentul acestora. Citez din memorie afirmațiile Sorinei Pintea: „Nu este de vină ministrul pentru că un medic nu știe să se organizeze”.
Îi explicăm noi doamnei ministru cum stau lucrurile dacă, probabil, consilierii din Ministerul Sănătății trăiesc pe altă planetă, nu în România. Medicul oncolog nu se ocupă cu organizarea, ci șeful de secție care are atribuții funcționărești. Până ajunge însă la oncologie, bolnavul are un traseu destul de anevoios.
Primul drum este la medicul de familie, care il trimite sa-și faca analizele. Merge la privat sau la stat, unde timpul de așteptare este rezonabil, sigur, cu excepții revoltătoare. Vine însă partea de imagistică, unde e dramatic: în zona publică, serviciile sunt suprasolicitate sau aparatele defecte, iar la privat, cum spuneam mai sus, cu bilet de trimitere ai un timp de așteptare inaccepatabil. Credeți-mă, nimănui nu-i pasă că ești suspect de o boala teribilă, în cazul căreia timpul optim este prima condiție de succes al tratamentului.
Nu mai vorbesc apoi de condițiile precare din spitalele de stat, unde ai probleme inclusiv cu accesul la toaletă. Desigur, nu ministrul trebuie să facă treaba asistentelor sau a infirmierelor, dar când tu nu controlezi, nici la stat, nici la privat, dacă criteriile tale sunt îndeplinite și nu ai sancțiuni pe măsură, nu ai ce căuta în această funcție.
Rămân la părerea că numirile politice sunt cele care virusează și distrug sistemul sanitar. Cei mai mulți manageri nu sunt buni de nimic. De pildă, spitalul Bagdasar din București a fost refăcut din temelii și dat în folosință în urmă cu câțiva ani (nu mai vorbim cu ce costuri, lucrurile au fost puse atunci pe tapet, managerul, o femeie numită politic a umflat prețurile de sute de ori). Am fost la inaugurare, totul era impecabil. Acum, arată jalnic: pereți murdari, paturi și noptiere defecte, calorifere care nu pot fi reglate, motiv pentru care bolnavii stau într-o căldură sufocantă.
În concluzie, degeaba ești titularul unui minister pe care nu-l înțelegi sau nu ai forța ca să schimbi din temelii lucrurile. Iar fundația, temelia, începe cu omul potrivit la locul potrivit. În cazul sănătății, acest lucru simplu înseamnă o promisiune pentru viață.
