Caută
Close this search box.

România intră în 2019 în an electoral. Bătălia politică se va purta de două ori. Alegerile cu cea mai mare miză

Românii se vor prezenta de două ori să voteze în 2019, o dată în luna mai pentru a-şi trimite reprezentanţii în Parlamentul European şi încă o dată, la final de an, pentru a alege preşedintele României. Actualul şef al statului, Klaus Iohannis, este primul care a intrat în cursa pentru Cotroceni.

Românii se vor prezenta prima oară la secţiile de vot în luna mai, pentru a-şi alege eurodeputaţii.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a evitat recent să spună care este ţinta pe care o are partidul la alegerile europarlamentare, afirmând că nu este „Mama Omida”, însă a menţionat că liderii formaţiunii vor face analize şi vor vedea care este situaţia.

Cel mai probabil, cea care a deschis lista în urmă cu cinci ani şi care deţine în prezent funcţia de comisar european, Corin Creţu, nu va mai obţine un loc eligibil pentru Parlamentul European, după ce a fost criticată în ultima perioadă de liderii partidului. Pe listă social-democraţilor s-ar putea afla însă actualul vicepreşedinte al PE Ioan Mircea Paşcu, liderul eurodeputaţilor PSD, Dan Nica, precum şi Victor Boştinaru.

În cursa internă a liberalilor s-au înscris mai multţi lideri ai partidului, dar şi doi dintre foştii preşedinţi, respectiv Crin Antonescu şi Vasile Blaga, scrie Mediafax.

Sursă: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri