Românii s-au născut genii. Această afirmaţie nu este doar una făcută din patriotism, ci datorită prezenţei unor români inventatori şi oameni de ştiinţă celebri pe plan mondial. Astfel, spiritul inventiv românesc se concretizează deopotrivă în creaţia unor meşteri populari, dar şi în opera unor personalităţi remarcabile pe tărâm ştiinţific. Amintim că în domeniul aviației Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă au avut contribuții geniale. Americanii au ajuns pe Lună și datorită calculelor făcute de matematicianul român George Botezatu. Românii au devenit celebri și în domeniile fizicii și chimiei.
Constantin Istrati (1850-1918), fondatorul şcolii de chimie de la Bucureşti, a brevetat, în 1889, procedeul de fabricare a franceinelor – o familie de coloranţi fără azot, cu mare stabilitate la lumină. Acest procedeu, prezentat la Expoziţia universală de la Paris din acel an, a obţinut medalia de aur, fiind prima invenţie românească distinsă pe plan internaţional.
George (Gogu) Constantinescu (1881-1965), inginer constructor, autor a peste 30 brevete de invenţii fundamentale şi peste 120 de invenţii înregistrate în lumea întreagă şi publicate în patru volume de Patent Office din Anglia, între care şi automobilul cu convertizor sonic, a pus, în 1916, bazele unei noi discipline ştiinţifice – sonicitatea -care explică transmiterea energiei prin vibraţii. În revista londoneză „The Graphic“ din 16 ianuarie 1926 figurează, printre cele 17 genii ştiinţifice ale lumii din primul sfert al secolului nostru, şi românul Gogu Constantinescu, fiind considerat – alături de T.A. Edison, lordul Kelvin, G. Marconi – „Leaders in the march of progress“.
Dragomir Hurmuzescu (1865-1954), fizician, a fost un deschizător de drumuri în ştiinţă. El a fost autorul electroscopului care-i poartă numele, produs în serie din 1894 pentru toate laboratoarele Europei, pe baza unui nou izolator inventat de el – dielectrina (un amestec de sulf şi parafină). Cu ajutorul electroscopului Hurmuzescu, H. Becquerel descoperă în 1896 radioactivitatea naturală, iar soţii Pierre şi Marie Curie izbutesc să izoleze doi ani mai târziu radiul.
Ştefan Procopiu (1890-1972), discipolul lui Dragomir Hurmuzescu, a fost cel dintâi savant care a calculat, în 1913, momentul magnetic al electronului, descoperind cu un an înaintea lui Niels Bohr ceea ce a a numit „magnetonul teoretic“. În 1921, în timp ce-şi pregătea doctoratul la Paris – susţinut în 1924 -, Procopiu observă „depolarizarea longitudinală a luminii de către soluţii coioidale şi suspensii de microcristale“, ulterior numit „fenomenul Procopiu”. Întors în ţară şi numit profesor la Iaşi, savantul descoperea, în 1930, efectul care-i poartă numele (din 1951) – discontinuitatea magnetizării unui fir feromagnetic străbătut de un curent alternativ.
Alexandru Proca (1897-1955), fizician, a dezvoltat o nouă teorie – a câmpului mezonic vectorial – independent de japonezul H. Yukava, înaintea fizicianului francez L. de Broglie şi cu 25 de ani mai devreme decât descoperirea experimentală a particulei în cauză, particulă ce avea masa de repaus diferită de zero şi cu spin unu.
Un alt fizician, Horia Hulubei (1896-1972) a elaborat metoda difracţiei razelor X în cristale curbe, obţinând pentru prima dată spectre de raze X în gaze.
Nicolae Teclu (1839-1916), autor a peste 60 de invenţii şi descoperiri, a studiat în principal combustia şi flacăra, arderea fiind, de fapt, o reacţie chimică. Becul Teclu, prevăzut cu un dispozitiv de reglare a gazului şi curentului de aer, este omniprezent şi astăzi în laboratoarele lumii, ca o dovadă perenă a utilităţii sale constructive; autorul său a mai inventat aparate pentru preparat ozon şi dioxid de carbon, sinteza şi descompunerea apei, prevenirea exploziilor în mine, „inversiunea” flăcării.
