Caută
Close this search box.

Ultima oră! Un avion cu 182 de pasageri la bord a aterizat de urgență la Timișoara

Un avion în care se aflau 182 de pasageri, care zbura de la Londra la Salonic, a aterizat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Timişoara, scrie Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Internaţional Timişoara, este vorba de cursa Ryanair de la Londra Stansted la Salonic, care a aterizat la Timişoara, în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile de pe aeroportul Salonic.

Concret, în urma ninsorii puternice, aeroportul a fost închis.

“Cei 182 de pasageri au fost debarcaţi în aerogară, primind asistenţă din partea reprezentanţilor companiei aeriene. Deoarece condiţiile meteo de pe aeroportul de destinaţie nu se îmbunătăţeau, reprezentanţii companiei le-au oferit varianta de a pleca cu autocarele spre Grecia. Peste 100 pasageri au plecat cu autocarele, însă 71 de persoane au refuzat şi au rămas în aerogară, în zona sosiri externe, protestând faţă de această situaţie. Reprezentanţii Aeroportului Timişoara au oferit pasagerilor tot sprijinul pentru a aştepta în mod civilizat rezolvarea situaţiei”, a informat Aeroportul Internaţional Timişoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri