Victor Ponta îşi doreşte un preşedinte precum Barack Obama

6 răspunsuri

1. Ce vrea Ponta este ceea ce vor multi politicieni „raniti” ai lumii iar printre ei sunt si unii dintre „politicienii raniti” ai Romaniei.
   Acesti politicieni din Romania sunt un presedinte, un prim – ministru si un „viitor” presedinte prenumele lor sunt, pe rand: Basescu, Ponta si Antonescu.
   De unde sa incep analiza?
   Permiteti-mi sa o incep de la „obiectul dorintei” adica de la presedintele Obama.
   Ce a avut acest presedinte atat de special, ca om, ca functie politica si ca simbol, in SUA si in lume, care sa creeze o asemenea retorsiune unica in optiunile unui fost prim – ministru roman, a carui elipsoidala a pornit de la alegerea sa (nemeritata, zic eu) ca presedinte de partid, „rateul” lui Basescu (prin MRU) si numirea sa ca prim – ministru interimar (mai 2012) si care s-a terminat brusc dupa retragerea UDMR de la „guvernare” (dupa alegerea ca presedinte a unui german) si mai ales acea lovitura de stat/executiva numita „Colectiv” (decembrie 2014).
   Daca este de apreciat o „latura” a lui Obama ea este cea strict umana. Un copil (cu viata aproape siriana, astazi), nascut in Hawai (al 50-lea stat al SUA), la o data oarecum incerta (gurile rele spun ca inainte de 21 august 1959 si ca s-ar fi prabusit un avion cu 28 de pasageri doar ca sa moara unul dintre ei adica asistenta medicala care zbura spre Washington ca sa aduca originalul certificatului de nastere a lui Obama) stiu, dar Obama nu mai este presedinte iar intinarea „in sine” a unei persoane nu reprezinta nici un element important in aceasta scurta analiza.
   Dupa plecarea din Hawai (cu mama) in SUA viata lui Obama a fost (iertate sa-mi fie cuvintele dar acceptarea unei functii publice insemna si „imbracarea unei camasi” care a venit „la pachet cu date, multe „incomode”) o viata intre „dura realitate” si semidelicventa (care ar trebui sa aiba un mic „blazon” pe steagul SUA, ca „asa e ea”), cu mijloacele de intretinere precare, cu sacrificiile pentru scoala, oricum a reusit sa iasa din plasa „drogurilor” tineresti si a reusit sa se afirme spre maturitate ca om si cetatean.
   Ramane insa intrebarea: ce a facut Obama in cele 2 mandate de presedinte al SUA pentru a putea aduce post – factum (pentru Ponta este „un fel” de voievod „descalecator) o asemnea optiune, abatuta asupra Romaniei fara vreo justificare si draga domnule Ponta, acest presedinte il ganditi cumva cu puteri executive in tara noastra (ca altfel nu-i pot intelege rolul constitutional – mental care va „sedus”) si daca nu, din pozitia lui Iohannis, va referiti la o posibila si „benefica” incalcare, mai flagranta si mai distructiva a Constitutiei sau dimpotriva, va referiti la un Obama care la nivel national trebuie sa se exprime, sa acorde sau sa gratuleze, cu modestie (prin calitati personale), sa aiba in „dressingul sau interior o buna judecata politico-economica (nepartizana atat politic cat si economic) si o intelegere (deasupra „vulgului” sau a „majoritatii”) in privinta tuturor problemelor din societatea noastra, prin actiune incontestabila, de-acolo, din inaltimea suprema creata special pentru el, domolind spiritele temporar incalzite, incercand sa puna in acord interesele economice ale tarii, alaturi sau in opozitie cu cele apartinand „strainatatii apropiate” adica europene sau „indepartate”, oricare ar fi ele. Si sa aiba bun simt si sa fie calauza pentru cei care nu si-au clarificat „calea”, ei care intreaba si trebuie sa primeasca un raspuns corect, atat din punct de vedere legal cat si uman.
   La asta va referiti? Eu am mai spus ca aveti sangele „prea fierbinte” si o gandire „prea domoala” pentru vreo functie de mare responsabilitate.
   Ce doriti pentru acesta tara nu are nici o legatura cu ce a facut Obama pentru natia lui:
   • Obama nu a oprit razboiul din Irack dimpotriva, l-a continuat iar „mimarea” retragerii din ziua de Craciun a lui 2011 nu poate sterge adevarul ca războiul din Irak a fost o acţiune penală în sensul propriu al cuvântului iar „teribila întâlnire” a Irakului cu imperialismul american nu s-a terminat nici astazi;
   • Obama a fost infrant de Hillary, sistemul miltar – industrial (a acelui personaj de trista amintire) si CIA intru implementarea acelui dosar „Primavara araba” in care nordul Africii si ce mai ramasese necucerit din „Orientul Mijlociu”, adica Siria, urmau sa fie „mazilite” si silite sa intre in „malaxorul democratic” al post – liberalismului anacronic sau sa dispara. Presedintele Egiptului, Hosni Mubarack a rugat sa nu fie revolte in vara ca, oricum in septembrie, la alegeri nu va mai candida. Holy – wood – ul a spus insa „niet” si stim cu totii ce s-a intamplat in aceasta tara care gazduieste unul dintre cele mai vechi leagane ale civilizatiei. Muammar al Gaddafi, presedintele Libiei care (spre deosebire de Romania) eradicase analfabetismul si care la sfarsitul fiecarui an oferea (conform contractului social incheiat cu cele 11 triburi) zeci de mii de dolari fiecarei familii de libieni dar care s-a considerat „normal” ca dupa capturarea de catre „armatele democratice” sa fie sodomizat de 200 de ori cu baioneta. Siria, fiului lui Al Assad a fost singura care s-a impotrivit si iata ca a reusit sa-i infranga si pe Obama si pe Hillary si pe Trump.
   • In SUA „subzista” 60 de milioane de cetateni (din 340) care nu au asigurare medicala si pentru care o gripa poate avea efecte precum un cancer in faza terminala. Obama a reusit temporar si fara finalitate prin „Obamacare” sa aduca „fonduri” pentru 17 milioane dintre ei cu o asigurare gratuita de 100 $ per capita. A fost anulata ulterior mandatului sau prin osardia lui Trump.
   Parerea mea este sa va apucati de inginerie, de agricultura sau design, lasati politica, politica este pentru „oameni”….
   Subiectul este unul amplu si nu am putut termina in aceasta seara.
   Cu permisiunea d-voastra voi continua maine seara.

2. Ce spuneam aseara referitor la „Parerea mea…” era adresata lui Ponta, scuze dar nu mai vedeam randurile scrise.
   Revenind poate-mi revin.
   Am dat acolo doar cateva exemple dar despre „cireasa suprema” voi vorbi in asta seara.
   Anume ca acest presedinte atat prin „culoare, textura si proprietati organoleptice” (aici ma bazez pe afirmatia lui Michelle care a zis ca ar fi „dulce”) dar si prin „inteligenta, candoare si rapiditate la compilat”, bineinteles in absenta consilierilor culturali, el Obama a fost pregatit pentru „marele rol” creat (in primul rand) pentru schimbarea perceptiei asupra SUA (acest ultim bastion sclavagist al lumii moderne), total si perpetuu refutabil in forma sa conglomerata de astazi si presupus acceptabil „la o masa crestina” doar dupa o cainta exemplara, o autoflagerare (pana la sangele stranepotilor) si o umilinta care sa reuseasca transcendederea acestei „mari probleme a lumii de astazi” spre acel „dincolo”, ca o garantie ca Niciodata, nimeni nu va putea sa recreeze ororile „supranaziste” pe care le-a creat (prin cele doua sute si ceva de razboaie de cucerire) aceasta „mare natie libera”.
   Ca stie sau nu stie, si Nea` Gica de la 23` era mai „cult” decat presedintele de atunci si aici trebuie (pana la urma) sa intelegem presedintii, ei nu sunt „plurivalent culturali” si „prea apasat” cititori, ei apartin unei „clase” repetente din multe unghiuri de analiza, ei sunt doar o exprimare a unei idei (doar una, precum valul miresei crestine) care repetata permanent ajunge (cumva) sa ne sub-juge si sa ne faca sa credem ca acele „alocutiuni fruste” sunt chiar rodul gandirii noastre, ca sunt „bune”, inaltatoare, patriotice si ca-l dorim „pe el si doar pe el” sa fie „tata” pentru copii nostri si „mama” pentru anii ce vor urma.
   „O, sarmane, stii tu oare cate-n lume-ai auzit,
   Ce-ti trecu pe-dinainte, cate singur ai vorbit?
   Prea putin. Si cand propria ta viata singur n-o stii pe de` rost,
   Crezi c-o sa incerce altii s-o patrunda, cum a fost?”
   Rabdarea poate nu este un lucru bun dar pana la urma (voite sau nu) intamplarile de dupa aceasta rabdare ne arata adevarata fata a acestor „idoli”, a acestor totemuri „pitice” (iubite seara la plimbare, de catei), „puterea” lor indoielnica si vesnica cat o expiratie de rinocer si ne obliga (deocamdata doar pe cei mai umili) sa intelegem.
   Am vorbit la inceput de „cireasa suprema” a lui Obama, cred ca este mai „suprema” decat eucariotele si procariotele, trilobitii si Constitutia acestui stat si deasupra rasei germanice „ariene”, deasupra castelor brahmanice, deasupra „unsului”, „profetului” lui Dumnezeu, sau mormonilor, doamnelor si domnilor, inedit si in premiera, consortul primei doamne a SUA va prezinta o idee si un concept unic, viril si vesnic adica „exceptionalitatea poporului american” de a carei „ultima venire” vorbeau (cat puteau) si batranii dinozauri de acum 60 de milioane de ani, isi dadeau „coate”, se scuipau dar pana la urma „asta concluzionau”.
   Si acest presedinte dorit de Ponta a expus in fata unor cadre adormite din armata lor de lefegii si in fata unei clase de copii cu priviri spalacite aceste „teze” unice precum mandatul unic al acestui „ales” de Univers, Milky Way sau „gaurile negre” din Harlem.
   Si mai e de remarcat ca acest mare „ganditor” folosea 2 promt-ere (stanga/dreapta), ca erau si alti „ganditori ca el” cu priviri tampe, si in stanga si in dreapta, iar aici a`s „carti” ca Viorica foloseste doar unul si de-asta nu-i merge la fel de bine ca acestui individ platit cu 100.000 $ pe luna (a fost dar a strans si el ceva, na, ca leafa-i leafa).
   Draga domnule Ponta (si in seara asta „termin” cu tine) esti un procuror, inca nu stiu daca puteai fi membru ordinar sau de „onoare” al Sfantului Oficiu, cu toate ca dupa „Colectiv”, cu asasinarea a zeci de copii nevinovati si „fuga” ta intempestiva, cred ca puteai sa-ti depui acolo, macar CV-ul. „Calea’ pe care ai „ales-o” atunci este cea care-ti va domina destinul intregii vieti (insalubre uneori, mai rar curate) pana cand (cu mult dupa mine) va veni si iertarea si vei fi scos cu „picioarele inainte” sau „pe scut” indreptandu-te spre „galaxia procurorilor” (acolo se pare ca nu mai sunt numiti magistrati) si se pare ca tot acolo „completurile” le „trag” avocatii (dar nu pe ei ci pe nevestele lor). Acolo sunt promise si mai multe toalete si bunastare si procurori multi si multa energie intunecata. Asa sa fie.
   Domnule Ponta (permiteti o opinie de la „talpa” acestei colonii), in acea seara nu trebuia sa „plecati” ci trebuia sa „anchetati”, acolo, in acel scuar (ca erati, dracului` si procuror si prim – ministru) si trebuia sa va documentati si sa aflati si sa acuzati „fortele” care ne-au ucis copiii.
   Asta trebuia sa faceti si ati fi ramas pentru totdeauna prim – ministrul „nostru” si fireste (mai apoi) presedintele „nostru”. Se pare ca nu nu va fost placut urechilor acest adjectiv posesiv (tineretea si sangele fierbinte)
   Ma repet, in ziua in care a-ti fost ales „presendinte al PSD” am inteles ca „infiltrarea PSD” este un act „comis”. Bine ca ati stat putin. Dar nu uitati pretul, acei copii ucisi. Cum va odihniti, puteti dormi noaptea, aveti pat cu alcov sau dormiti in sac (cu fermoarul tras peste cap si butelia de oxigen)?
   Nu o sa va iert niciodata pentru acei copii ucisi dar nu o sa va iert nici pentru Crin Antonescu, atat pe „tine” cat si pe „Base”.
   Voi continua maine.

3. „Incepand la talpa insasi a multimii omenesti
   Si suind in varful scarii pa`n la fruntile craiesti,
   De a vietii lor enigma ii vedem pe toti munciti
   Fara a sti sa spunem, care ar fi mai nefericiti.
   Unul e in toti tot astfel, precum una e in toate,
   Deasupra tuturora se ridica cine poate
   Pe cand altii, stand in umbra si cu inima smerita,
   Nestiuti se pierd in zare ca si spuma nezarita.
   Ce-o sa-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gandesc?
   Ca si vantu-n valuri trece peste traiul omenesc….”
   Ce-o sa aiba dintre acestea pentru el, batranul (deja) dascal, acel „presedinte temporar”, fara permis de conducere si lipsit de „gloriile” nascute la „usa cafenelei”?
   Ne-am despartit de anul „cainelui”, am intrat in anul „porcului” si aspiram spre anul „sobolanului”.
   Incerc sa raspund prin vorbele mestesugite ale „bardului” de la Botosani: „Nemurire, se va zice.”
   Da, dar sa pui „pe linie moarta” un politician nu fara pata (atat timp cat „neamul Cain inca nu s-a stins”), nu fara pacat (ca a muscat din fructul cunoasterii), cu o fiica de 18 ani (sa-i traiasca), cu planuri trecute si „nopti de veghe”, cu prieteni si „aliati”, cu discursuri oratorice si o retorica care ar fi ridicat in picioare si senatul roman, nu numai pe cel de la Bucuresti, si cred ca „scoaterea in decor” a acestui „roman” este o eroare mai mare decat preziua daramarii turnurilor gemene.
   Stiu, iubite dascal (chiar daca esti mai tanar ca mine) ca „viata-ntreaga, ca si iedera de-un arbor, de-o idee ti se leaga”.
   Nu-mi vorbi de moarte doar pentru ca un nume „secolii din gura-n gura or sa-l duca mai departe…”. Nu accept si atat cat ma voi mai putea trezi intr-o dimineata voi cere ca acesta tara sa nu mai fie umilita si blamata, sa nu mai fie lacrimi negre, „viermi si indoieli” si sa fie respectata si sa i se spuna „buna ziua” si sa fie privita asa cum merita nu asa cum vor „delatorii” ei iar cetatenii (toti) sa fie respectati, nu precum a fost „respectat” candidatul la presedentia Romaniei, Crin Antonescu.
   Draga Crin, am dat mana odata, la scoala unde si fiica ta si fiul meu isi desfasurau ciclul primar/gimnazial si aveau sambata sau duminica teste scolare dar nu mi s-a parut ca am intalnit pe cineva „important” iar dupa aceste episoade a fost cel dintr-o banca (Unirii cu Mircea Voda) in care tu si fiica erati la rand in spatele meu si cineva din fata a spus „domnule senator, poftiti in fata” si-mi aduc aminte mirarea de pe chipul d-voastra, refuzul politicos si rasetul impaciuitor al fiicei pentru refuzul „bunei – intentii”.
   Nu va consider cu nimic deasupra cuiva dar indraznesc sa va intreb, a fost atat de greu, de urat, de insuportabil incat nu ati mai acceptat sa ne mai putem intalni intr-un cadru politic si general acceptat, in care sa ne mai puteti oferi macar o speranta pe an iar noi sa va putem oferi macar un vot la patru ani? A fost Constitutia, cadrul legal, clasa politica sau noi, votantii? A mai fost si altcineva?
   Dupa demisia din fruntea Senatului Romaniei, in sedinta deschisa si fara legatura cu ordinea de zi, in acel exercitiu unic si uluitor de demnitate (umana in primul rand), v-am admirat si am inteles ca as fi facut acelasi lucru dar (abia atunci) am inteles pentru prima oara semnificatia politica unica a gestului unui om pentru care intelegerile din spatele politicii nu pot reprezenta in mod neaparat, notiunea goala, teoretica si ca ignorantei, „malljustitiei” si tradarii i se poate opune si „golul”, „lipsa”, „absenta”, „renuntarea”.
   Imi aduc aminte cuvintele de atunci ale lui Ponta: „s-a sinucis politic”. Domnule Ponta, consider ca sinuciderea de acest tip (fara a avea o legatura cu refuzul crestin al suicidului fizic) nu poate decat sa consolideze statura morala a unui individ care a inteles singur, ca nu poate continua in numele tarii un „joc” care poate afecta atat aspiratiile teoretice cat si interesele tarii, macar pe termen scurt sau mediu.
   Si era liberal. Si adusese partidul de la 12 la aproape 30% (el, Crin). Unde se afla astazi liberalii vom vedea la urmatoarele alegeri parlamentare dar nu va faceti iluzii (eu ca taranist nu-mi mai fac de decenii).
   Primul dusman este „prietenul” si primul care vrea sa-ti ia locul este „aliatul”. Politica.
   „Ea nici poate sa-nteleaga…c-acel demon rade, plange,
   Ca o vrea spre-a se-ntelege, in sfarsit pe sine insusi,
   Ca se zbate ca un sculptor fara brate si ca geme
   Ca un maistru ce-asurzeste in momentele supreme,
   Pan-a nu ajunge-n culmea muzicii de sfere
   Ce-o aude cum se naste din rotire si cadere.
   Stie oare ea ca poate ca sa-ti dea o lume-ntreaga,
   Ca aruncandu-se in valuri si `cercand sa te-nteleaga
   Ar umple a ta adancime cu luceferi luminosi?”

4. Scuze daca ma gresit ceva, versurile lui Eminescu sunt citate din memorie.

5. Da, aseara m-a cam luat valul. Poate si din cauza „subiectului” uman.
   Caci acest om (Crin Antonescu) nu poate fi „abordat” in absenta observarii laturii lui umane, a bunului simt, a umilintei (chiar timiditatii), compasiunii si a respectului pe care-l simti atunci cand te afli in fata lui. Va multumesc ca existati si va cer (nu stiu cum) sa incercati sa reveniti alaturi de noi, posibilii sustinatori umani si votanti.
   Si nu va sfiiti sa va aduceti cu d-voastra intregul bagaj de comportamente, cuvinte si gesturi care iata, lipsesc cu desavarsire de pe aceasta trista si fara de noima „scena”, unde scenariile au decazut, regizorii se ascund, actorii doar subzista si fug de presa, intelectul uman nu mai are jaloane ci doar „drepturi” iar „sala” este intr-un delir al distrugerii, au ars perdelele si au rupt pupitrul primului „violonist”.
   Veniti ca sa ne sfatuiti, veniti ca sa avem si noi, iarasi o voce „ca astazi am ajuns sa ne mandrim cu boala noastra, prima intre toate”, solitara, autista, tarzie si lipsita de cantec.
   Sper ca m-am facut inteles. La nivel uman avem nevoie de suflete, dorinte sincere si idei. La nivel de stat avem nevoie de reprezentare, interese clar definite si inteligenta creativa. Si daca se poate, mai putini procurori.
   Voi parasi cu mahnire in suflet „subiectul” anterior, voi parasi si „reveria” suprarealista, indemnul onorabil, lumina, impacarea si ma voi indrepta spre „caile” de astazi, spre lipsa de idei (izvorata din incultura), spre nevoia de a fi remarcat si auzit (fara nici o evaluare), spre accentuata nevoie de drepturi sau „supradrepturi” (acest oxigen al neputintei), spre un politic marsav dar nu de obarsie recenta (a carui „afirmare sau propasire” se face in soapta, noaptea sau in spatele usilor inchise, in tenebrele constiintei) spre realitatea „vibranta” care ne ocupa mintea si ne cere raspunsuri.
   „Modelul” Obama, vesnic tinerelul Ponta care nu-si poate crea un model „al lui” (ca n-are cu ce) si mai este un personaj vesel, imbujorat si nestatornic (Elena stie) pentru presedinti si mai ales ambasadori, Traian Basescu, iar pentru mai noul sau mai vechiul „lumpen” (adica aia care au luat „suta” inainte de votul la prezidentiale) „marele Base”.
   Traieste inca (eu as fi murit de rusine dar se pare ca viata ofera uneori si pedepse „exemplare”). El poate sa traiasca dar noi nu trebuie sa uitam si trebuie sa-l fortam sa tina minte, mai ales.
   Obama si-a exprimat inapetenta aproape permanenta fata de politica europeana (copil simplu din Hawai) si a dorit (nu o neimplicare) ci o chestie, asa „pe incredere”, in care un aliat puternic dar docil si devotat SUA sa „pastoreasca”, cum s-ar zice si aceasta imensa bataie de cap care era relatia bilaterala (economica si strategica) cu acest „conglomerat” de tari (mult mai eterogen decat al lui). Dupa un deceniu de „miss Europa”, Angela parea a fi „regina balului” si se pare ca tenul blond a reusit ca creeze acel „frison” minim – necesar pentru cedarea de suveranitate decizionala, pe baza unor bune relatii transatlantice si pe baza unor angajamente „de a tine in frau” tarile de sub cupola UE.
   Aceasta cedare a venit „la pachet” cu inscaunarea (atunci parea pe viata) a Angelei pe un „tron directoral” care-i oferea putere decizionala (si pentru partea americana din SRL) asupra tuturor celorlalti actionari din aceasta „Cupola”.
   Daca a existat o exceptie notabila pe care doamna de mai sus nu a putut sa o gestioneze a fost suspendarea lui Basescu, cu toate ca gestionase „cu succes” si tendintele centrifuge ale grupului Visegrad, dar pana atunci un asemenea amestec transatlantic (in forma lui tipica ca aroganta, incalcare a uzantelor si a normelor internationale) nu s-a manifestat asupra statului roman niciodata, dupa al doilea razboi (s-au manifestat altii insa).
   Nu vreau sa vorbesc despre SUA.
   Vreau sa vorbesc despre un individ, o „parghie” prin care (prin ea) deciziile suverane ale statului roman au fost nesocotite, chiar anihilate de un alt stat suveran, „campion” zice-se la democratie, respectarea legii si a statului de „drept”.
   Vizita „inopinata” a acelui individ (ii stiu numele dar nu vreau sa-l pronunt), lingaul lipsit de idei al mult prea „lipsitului” de idei secretar de stat (care a mintit poporul roman, a nesocotit, chiar a umilit vointa lui) consider ca a fost un rapt politic si diplomatic si o rusine macar pentru acest individ (ca nu mi-a fost presedinte niciodata), cu ceafa lata, semidoct, cu minte de „combinator” local, cu relatii si comportamente nesanatoase si care (fara sprijin „prietenesc” si personal) nu ar fi ajuns niciodata presedinte, culmea, in fata a doi contracanditati de marca, care cred ca nici nu-l observau pe strada adica Adrian Nastase (zis „Bombonel”) si Mircea Geoana (zis „Mihaela, dragostea mea”).
   Sa revenim la „Base” si sa ne punem ceva intrebari. A fost el in sine problema, a fost fortat, si-a dorit ori problema a venit fortuit din „exterior”?
   Cu mare drag voi raspunde (cat ma duce pe mine capul), maine seara.

6. Mi-aduc aminte de acea „campanie prezidentiala” de cosmar de la sfarsitul anului 2004, de pe pozitia unui individ care activa in domeniul publicitatii (mai la periferie, cum i se permitea unui taran roman).
   Atunci Traian Basescu, cunoscut deja pentru stilul lui cel putin „original” de a conduce Primaria capitalei, a initiat si aplicat pentru prima data in istoria posdecembrista a politici romanesti o campanie electorala bazata pe acuzatii de maidan, „manifeste otravite”, fiecare stalp de pe marile bulevarde avea, montat in graba, cate un afis care continea „texte” intr-un limbaj suburban, fara alte „idei” in afara obscenitatii, fara alte motivatii politice decat distrugerea unui adversar, in zona cea mai rau famata a „intelectului uman”, a absurdului si intunericului ce se asezase ca o pacla urat mirositoare peste zilele acelui decembrie.
   Culmea este (si total spre neplacuta mea surprindere) si contracandidatul lui Basescu, adica Adrian Nastase, un om cu alta formatie intelectuala (parea ca si comportamentala) a abordat un „stil” electoral „in oglinda” iar daca pe stalpii dintr-un sens de mers vedeai afisele „otravite” ale lui Basescu, pe celalalt sens de mers le vedeai pe cele ale lui Nastase.
   A fost rusinos. Era o lupta murdara, intr-un spatiu ingust de exprimare, care aduceau la „masa dialogului” gesturile primitive si care excludeau sau macar indepartau de la aceasta „tribuna” tot ce nu se incadra in nivelul de baza al submediocritatii.
   Aveam cunostinte la marile agentii de publicitate si-mi aduc aminte intr-o seara geroasa si cu vant patrunzator pe o colega care, seara tarziu, a intrat la mine in birou cu pupilele dilatate, speriata, spunandu-mi ca trebuia sa supervizeze receptia si livrarea catre un partid a unor tiparituri cu continut asemanator celor de care vorbeam mai sus dar intrarile / iesirile din acea tipografie fusesera blocate de BMW-uri negre, vechi si fara numere de inmatriculare, pline de indivizi mascati, care nu au lasat-o sa intre si care au urmarit-o pana la sediul firmei mele.
   Ca o paranteza, dupa venirea taranistilor „mei” la guvernare in 1996, am vazut ce au facut, eu care participasem la toate mitingurile anti FSN, PDSR si PSD, m-am considerat un individ fara un discernamant politic, chiar periculos si mi-am autocenzurat acest drept constitutional (adica votul) timp de 10 ani. Asa ca eu nu prea intelegeam ce era cu acea lume politica dar chiar si asa, ce se intampla era incredibil si frustrant. De fapt, acelea erau doar primele „manifestari”.
   A fost Traian Basescu problema, el in sine, ca om si „animal” politic? Da, cred ca a fost, el era un „teren” propice (din cel mai inalt for) pentru acceptarea si sadirea in inima acestei tari a unui stil de poitica de tip colonial, pe care provinciile il uitasera din 1821, dupa sfarsitul secolului fanariot.
   Dar a fost singur? In nici un caz. In spatele lui s-au inregimentat baronii, nevestele si neamurile pana la a treia spita (trecutul imediat era si el un exemplu: sa ne aducem aminte de Dana Nastase), „triumviratul Cocos, Bitner, Petrache” care s-a „spart” si „pleiade” de oameni de cultura (kivi, portocale si banane) care nu-si mai gaseau „rostul” politic, uman si cultural decat in spatele noului „mare carmaci”.
   Si-a dorit sa fie presedinte? Asta e clar.
   A avut sustinerea unei mari puteri a lumii in accederea sa (ca primar al celui mai important oras) la functia suprema in stat? La vreme respectiva nu cred ca intelegeam dar desfasurarile ulterioare, decise doar prin reprezentanti si fara consultarea populara mi-au confirmat un „stil de lucru” consacrat la marele vecin transatlantic si soldat cu importante cedari de suveranitate nationala, precum:
   • semnarea Acordului privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României („Acordul de acces”) la 6 decembrie 2005 (intrat în vigoare la 21 iulie 2006);
   • acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România care a fost semnat la data de 13 septembrie 2011 si Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii.;
   • plus alte intalniri ale Task-Force-ului romano – american,
   si sa nu uitam totusi (SUA, te privesc doar cu un ochi critic si poate reusesti vreodata sa-ti „remodelezi” caracterul) ca SUA, teoretic, nu e NATO iar acest parteneriat „supra-strategic” se poate considera ca fiind unul ce „paraziteaza” parteneriatul cu NATO si poate impune, in momente de criza, actiuni veleitare si neconforme cu interesele nationale ale Romaniei.
   A luat el Basescu in considerare a priori, posibilitatea ca acest parteneriat sa creeze anumite impuneri, anumite „bule” de ingerinta care, printr-un accept si raspuns afirmativ puteau sa-i prezerve „domnia” pana la limita superioara permisa de Constitutia Romaniei? Sa raspund negativ ar insemna ca am trait cam degeaba in lumea asta si nu am inteles nici de ce isi ingropa cainele osul. Iar sa consider ca a doua suspendare din 2012 si interventia brutala a „aliatilor” in procesul electoral roman este doar o „fantezie” mi-ar impune un motiv serios de reevaluare clinica, psihologica si psihiatrica si nu stiu daca este cazul (astept provincia).
   „Optiunea Basescu” a fost gandita in perioada cea mai „fasta” din istoria SUA (nu vreau sa-i mai repet „plusurile”), adica Obama nu a avut nici o implicare. Am fost siderat insa de „marea politica” dusa in Romania de acest domn (Obama) la a carui nominalizare am plans indelung (de bucurie), a fost o revelatie precum, acum vreo 2 decenii, revelatia unui Papa care a emis o bula prin care anunta ca „Dumnezeu exista”. La fel si eu, care vazusem sau citisem (banuiesc ca putin) dar prea mult pentru a intelege ca „robia babiloniana” si-a gasit un egal (cel putin) in sclavia care a dominat si care mai are si astazi episoade (de mutenie diurna, pierderea vederii si sangerari la nivelul truchiului cerebral) in mentalul colectiv, am inteles atunci ca Dumnezeu exista.
   Cum spuneam mai devreme, ce a facut si Obama pentru aceasta „larga lume”, se pare ca nu a fost indeajuns si se pare ca „nici Dumnezeu nu mai e ce-a fost”.