Caută
Close this search box.

Viorel Râcu sau despre cum te angajezi la Ministerul Economiei dacă eşti PSD-ist

viorel râcu

Viorel Râcu, un pesedist din Roşiorii de Vede, a declarat că s-a angajat la Ministerul Economiei pentru că „acolo am vrut eu”. Râcu a fost filmat anul trecut în faţa DNA în timp ce îi înjura pe protestatarii care îl aşteptau pe Liviu Dragnea.

Râcu a refuzat să dezvăluie ce funcţie ocupa la Ministerul Economiei, susţinând că este secret de serviciu. Iată dialogul de la Realitatea TV:

Realizator: Credeţi că aţi obţinut acest job, datorită prieteniilor cu Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă?
Râcu: Da… Nu m-a ajutat nici doamna Viorica Dăncilă, nici domnul Liviu Dragnea.
Invitat în emisiune: Puteţi să-mi spuneţi mai exact ce faceţi la minister? Cum arată o zi de muncă, cu ce vă ocupaţi.
Râcu: Nu vă pot da detalii cu privire la ce fac la minister, sunt într-o poziţie în care nu pot să fac public ce fac la servici.
Invitat în emisiune: Măcar la ce ramură, în ce departament?
Râcu: ….
Realizator: A fost un concurs? Au fost şi alţi candidaţi?
Râcu: Nu, nu a fost vorba de niciun concurs, sunt transferat în interes de serviciu, deci… Nu există nicio chestie care să mă poată învinovăţi de ceva anume.
Realizator: Unde aţi lucrat înainte de a fi transferat?
Râcu: La AJOFM Roşiorii de Vede.
Realizator: Şi cum aţi fost transferat?
Râcu: În baza unei cereri făcute de către mine, personal.
Realizator: Dar de ce la Ministerul Economiei şi nu la Ministerul Muncii, dacă tot aveaţi experienţă în acest domeniu?
Râcu: Pentru că acolo am vrut eu!
Realizator: De ce aţi vrut la Ministerul Economiei? Ca să faceţi ce?
Râcu: Pentru că acolo am vrut eu.
Realizator: De ce nu la Ministerul Muncii?
Râcu: Nu pot să vă răspund la această întrebare.
Realizator: Dar de ce nu ne puteţi da informaţiile solicitate?
Râcu: Pentru că nu vreau eu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri